dobroge.tv

Live

Oradea - investiţii masive în sănătate şi educaţie

24 septembrie 2020
Publicitate

Vizita la spital este o experință neplăcută, de cele mai multe ori. Și mai neplăcut este atunci când ești întâmpinat de spații neîngrijite, nepăsare, mizerie, de lipsa aparaturii absolut necesare. Vestea bună este că sunt locuri în care se fac investiții în acest domeniu. Oradea este un exemplu în acest sens. De la fonduri europene pentru 2 mari spitale din oraș și până la locuințe pentru medicii rezidenți. Asta când vorbim despre sănătate. Pentru că investiții similare s-au făcut și în unitățile școlare din municipiu. Și, recent, în Oradea, s-a inaugurat prima școală de ospitalitate din România.

Spitalele din România – veșnica problemă a sistemului de sănătate din țara noastră. Medici pregătiți, dedicați, implicați, care, din păcate, de foarte multe ori, nu au unde să își desfășoare activitatea în condiții decente, așa cum ar trebui. Și așa cum merită fiecare pacient, care îi plătește statului român bani pentru a-i asigura servicii medicale de calitate. O societate poate fi civilizată de-abia în momentul în care cetățenii au parte de toate condițiile necesare unui trai dezvoltat. Sănătatea este primordială! Prea puține investiții s-au făcut în unitățile medicale publice din țara noastră. Și prea puține administrații locale se uită către sănătatea oamenilor ori se zbat să atragă fonduri pentru spitale. Dar sunt și locuri unde se face treabă. Așa cum era de așteptat, Oradea excelează și la acest capitol. Pe lângă transport public, spații verzi, blocuri reabilitate termic, curățenie, locuri de joacă, parcuri, infrastrucutură rutieră – s-a investit și în sănătate. Cele 2 spitale mari ale orașului Oradea – Spitalul Clinic Județean de Urgență și Spitalul Municipal.

La Spitalul Județean de Urgență din Oradea este în derulare un proiect de 7,5 milioane de euro. Vorbim de fonduri europene, care sunt folosite pentru eficientizarea energetică a unității medicale.

Aceeași sumă a fost alocată, tot prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020, și către Spitalul Municipal Oradea, tot pentru eficientizare energetică. Reabilitarea termică a clădirilor; reabilitarea sistemului de instalații de încălzire și ventilație ori a sistemului de instalații sanitare și a celui de alimentare cu energie electrică și iluminat sunt câteva dintre lucrările care fac parte din acest proiect. Investiții au fost făcute și înainte.

Au fost dotate cu aparatură modernă, absolut necesare pentru un act medical de calitate. Tot pentru ca pacienții să aibă parte de servicii medicale impecabile, dar și pentru ca doctorii să poată lucra în condiții moderne, s-a investit și în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Din noiembrie, activitatea va fi reluată într-un corp reabilitat. Astfel, dau asigurări autoritățile, va fi una dintre cele mai moderne din țară și va fi dotată cu aparatură de ultimă generație. Pe de altă parte, Spitalul Județean a obținut o finanțare din fonduri transfrontaliere pentru achiziționarea unui laborator robotizat, unic în țară într-un spital public.

Infrastructura medicală nu este suficientă. Este absolută nevoie de oameni pregătiți care să poată să intervină pentru viața pacienților. Municipalitatea orădeană s-a gândit și la acest aspect. Un bloc ANL a fost construit în curtea Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu. Ministerul Dezvoltării a asigurat investiția, iar municipalitatea a pus la dispoziție terenul. Tot Primăria acoperă costurile ce țin racordare la apă, canalizare, energie termică, gaze, telefonie și se ocupă de căi de acces, alei pietonale şi spaţii verzi. Blocul este destinat medicilor rezidenți, iar repartizarea apartamentelor se va face de Primăria Oradea, în colaborare cu spitalele și cadrele medicale din oraș. Blocul este o facilitate pentru sistemul sanitar, dar și pentru Facutatea de Medicină, pentru rezidenți. Prin aceast proiect, autoritățile locale și-au propus să atragă și să-i și convingă pe medicii competenți să rămână în Oradea.

Tot în Oradea, sunt încheiate proiecte pentru dotarea blocurilor operatorii ale celor 2 mari spitale și înființarea unei Clinici de Cardiologie Intervențională.

Pe lângă spitale, s-a investit, așa cum era de așteptat, și în unitățile școlare din municipiu. Sănătatea și educația oamenilor merg mână în mână. De altfel, așa ar trebui să fie în orice localitate din țară. Sunt priorități pentru autorități. Oradea se mândrește cu un modern campus școlar, iar mai multe școli din oraș au fost reabilitate și modernizate, în timp ce altele trec printr-un proces de eficiență energetică, iar finanțarea este europeană. Și atunci când au condiții, atât elevii, cât și cadrele didactice își desfășoară altfel activitatea.

Orașul de pe Crișul Repede vine și cu o premieră în învățămnt. Aici s-a inaugurat, în septembrie, prima școală de ospitalitate din Romania sub licența École Hôtelière de Lausanne.

Absolvenții vor primi certificate eliberate de cea mai importantă instituție de învățământ în ospitalitate, însă școala va oferi atât diplomă de Lausanne, cât și diplomă de școală post-liceală, conform reglementărilor legale din România. Deja, primii cursanți s-au înscris la module precum management hotelier și artă culinară. Primăria Oradea suportă 40% din costurile de școlarizare, pentru a stimula, astfel, educația de care poate beneficia sectorul turistic din zonă. Banii nu sunt deloc puțini. Un curs poate ajunge până la câteva mii de euro. Iar municipalitatea a anunțat și că va oferi un spațiu în plus pentru cursuri.

Autoritățile locale din Oradea nu numai că se implică activ, alocând sau accesând fonduri pentru investiții în sănătate și educație. Ci și sprijină inițiativele propuse de alte instituții. Sunt proiecte care aduc beneficii locuitorilor și comunității în sine. Este o altfel de viziune despre cum trebuie coordonat un oraș. Iar, acum, în anul 2020, poate că și restul autorităților ar trebui să vadă cu alți ochi administrația și să împrumute din practicile altora, care fac lucruri mai bune.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233