Pericolul din spatele cafenelelor şi restaurantelor de pe bulevardul Tomis: o groapă uriaşă, neîngrădită, ameninţă viața locuitorilor
Patru metri adâncime are groapa din centrul orașului. În spatele celui mai circulat bulevard din oraș există un pericol real de accidentare. Neglijența autorităților poate fi fatală. Nu numai pentru locuitorii blocului de lângă groapa uriașă, dar și pentru trecători.
Povestea gropii din spatele bulevardului Tomis a început acum trei ani, când terenul a fost cumpărat și vândut de mai multe ori. Se dorea construirea unui bloc. Locatarii spun că din cauza osemintelor găsite în timpul săpăturilor, lucrările s-au întrerupt. Iar acum aceștia trebuie să trăiască cu o groapă uriașă în fața blocului.
În spatele cafenelelor și restaurantelor de pe bulevardul Tomis se află o groapă imensă, neîngrădită, care pune în pericol viața locuitorilor.
Groapa face parte din viața locatarilor de atâta timp pentru că, spun ei, municipalitarea nu a luat nicio măsură, deși au înaintat reclamații în nenumărate rânduri.
“Nu ne convine deloc situația. Am înțeles că s-au făcut mai multe plângeri la Primărie să se astupe, să se facă ceva, să se găsească o soluție. Dar se ridică din umeri că nu se poate face nimic”, a declarat un locuitor.
Și copiii s-au obișnuit să se joace pe lângă groapă și să fie mereu atenți să nu pățească ceva. Părinții spun că stau cu grijă de fiecare dată când îi scot pe micuți în fața blocului. Întrucât groapa este adâncă, este și foarte periculoasă. Iar pentru un copil sau un bătrân poate fi fatală.
Până când autoritățile vor lua măsuri, problema rămâne în grija oamenilor, care trebuie să fie atenți să nu facă un pas greșit.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată.-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
O unitate de învățământ va fi modernizată. Vergil Chițac a semnat contractul

Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore! VEZI care a fost motivul

Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia
Noi reguli de circulație devin obligatorii începând de astăzi pe două străzi din cartierul Poarta 6
Scandal în plină stradă, în orașul Ovidiu. A spart poarta unui imobil cu un obiect tăietor
Se va lucra pe Baba Novac. Traficul va fi restricționat total!
Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

