Curs intensiv de chirurgie minim invazivă! Universitatea „Ovidius”, gazda celei de-a doua ediții
.jpeg)
Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) și Asociația Română pentru Chirurgie Endoscopică (ARCE) au organizat recent, la Centrul de simulare medicală, cea de-a II-a ediție a Cursului practic de chirurgie minim invazivă.
În cadrul sesiunilor științifice și de practică desfășurate pe parcursul a două zile, au fost prezentate noțiuni despre principiile de bază în laparoscopie, manipulare ergonomică și eficientă a instrumentelor. De asemenea, participanții s-au familiarizat și au aprofundat gesturi și tehnici chirurgicale laparoscopice elementare, au exersat noduri și suturi și au utilizat diverse dispozitive de sutură mecanică.
„Tehnologia actuală disponibilă, asociată cu predarea teoretică și practică supervizată de experți și formatori în domeniul chirurgical, a făcut ca acest eveniment să fie un succes. Prezentările teoretice au fost variate și au inclus informații cu privire la tehnologia actuală și despre modul în care pacienții pot beneficia de ea.
Abilitățile tehnice pe care medicii rezidenți, specialiști, însă și medicii primari le-au dobândit în aceste zile sunt o componentă a practicii chirurgicale, iar împreună cu noțiunile teoretice dobândite formează o componentă importantă în procesul de luare a deciziilor viitoare. Succesul cursului ne îndeamnă să facem din acest eveniment o tradiție”, precizează conf. univ. dr. Răzvan Popescu, Medic Șef Secție – Clinica de Chirurgie Generală I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța.
Chirurgia minim invazivă reprezintă o nouă doctrină chirurgicală care a fost acceptată, la scară largă în comunitatea medicală, datorită multiplelor avantaje pe care le are față de chirurgia deschisă tradițională, precum: reducerea semnificativă a durerii postoperatorii, scăderea procentului de complicații postoperatorii de plagă precoce sau tardive și recuperarea postoperatorie mai rapidă.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

57 de subsectoare de plajă au fost adjudecate pentru o perioadă de 10 ani

Programul casieriilor RAJA de Paște! Unde vă puteți plăti facturile
.jpg)
Fiecare bloc trebuie să aibă loc special pentru deșeuri! Anunțul Primăriei Constanța
Depozitați gratuit deșeurile voluminoase în containerele de mari dimensiuni! VEZI unde
A fost vandalizat ceasul din Parcul Tomis II
Pescuiau ilegal pe lacul Tăbăcărie! Aveau plase monofilament atașate la undițele de pescuit
„Gala Luminilor”, un eveniment caritabil dedicat tinerilor talentați
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

