Zboruri charter Tel Aviv – Brașov și Tel Aviv – Constanța. Cât costă un bilet?
Asociația Aeroporturilor din România organizează, în perioada 6-7 februarie 2025, ședința directorilor generali ai aeroporturilor membre A.A.R. Evenimentul reunește factori de decizie din cadrul aviației civile din România.
Subiectele abordate vor fi legate de contextul european și național al aviației civile, reducerea emisiilor de carbon, dezvoltarea infrastructurii și cooperarea cu companiile aeriene. De asemenea, se vor discuta probleme operaționale și de securitate, inclusiv noile reglementări din domeniul aeronautic.
Evenimentul are loc în Poiana Brașov.
„Este o onoare să găzduim din nou Şedinţa directorilor generali ai aeroporturilor membre ale Asociaţiei Aeroporturilor din România, un eveniment de tradiţie pentru domeniul aeronautic, la care particip pentru al optulea an consecutiv. Apreciez cu fiecare prilej modul în care autorităţile de reglementare, factorii de decizie din sectorul public şi partenerii privaţi cu atribuţii în administrarea, operarea şi dezvoltarea transportului aerian românesc cooperează, fac schimburi de bune practici şi dezbat propuneri de îmbunătăţire a activităţii celor 17 aeroporturi din ţara noastră.
Faptul că la finele primului său an complet de activitate Aeroportul Braşov şi-a consolidat un binemeritat loc 9 în clasamentul naţional al traficului de pasageri ne dă încrederea că parcursul nostru urmează un trend ascendent. Au fost multe provocări pentru cel mai tânăr aeroport al ţării, cărora a trebuit să le facem faţă în cele 20 de luni de activitate, însă, cu toate acestea, rezultatele sunt promiţătoare. În intervalul 15 iunie-31 decembrie 2023 am avut 79.011 pasageri care au călătorit utilizând infrastructura aeroportuară de la Ghimbav, în anul 2024 am totalizat 227.900 de pasageri, iar în anul 2025 ne propunem să depăşim graniţa celor 300.000 de pasageri”, a declarat Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
La eveniment participă, alături de directorii generali ai aeroporturilor din România, reprezentanți ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai ROMATSA, ai companiilor aeriene care activează în țara noastră și ai altor organizații relevante din domeniu. De asemenea sunt prezenți și reprezentanți ai Poliției Române de Frontieră, ai Poliției Transporturi, ai Serviciului Român de Informații și ai Autorității Vamale Române.
„Vom discuta despre reducerea emisiilor de carbon, pregătirea infrastructurii pentru dublarea traficului în România în următorii 15 ani, despre siguranță și securitate, dar mai ales despre îmbunătățirea experienței pasagerilor. Întâlnirea de la Poiana Brașov, organizată împreună cu dl. Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov, a devenit o tradiție și apreciem în mod deosebit sprijinul dânsului acordat pentru realizarea aeroportului Brașov și sprijinul pe care l-a acordat din calitatea de ministru al Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei în ultimii doi ani pentru toate aeroporturile din România”, a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și director general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.
Comparativ cu anul 2019, traficul aerian din 2024 a crescut cu 12%
Din cifrele de bilanț prezentate astăzi, 06 februarie, de Asociația Aeroporturilor din România la Conferința națională de aviație de la Brașov, traficul aerian de pasageri înregistrat de aeroporturile din România pe parcursul anului 2024 a crescut cu aproape 6% față de valorile din anul 2023.
Astfel, peste 26 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile românești anul trecut, față de 23 milioane raportați în 2023.
Comparativ cu anul 2019, traficul aerian din 2024 a crescut cu 12%.
Se păstrează trendul ascendent în ceea ce privește pasagerii zborurilor internaționale (+7% în 2024 față de 2023), dar și scăderea numărului pasagerilor pe zborurile interne (-6% în 2024 față de 2023).
„În 2024 față de 2023 în România a existat o creștere de 6% a traficului de pasageri și de 4% a traficului aerian de marfă. În ceea ce privește numărul pasagerilor din 2024 comparativ cu anul 2019, suntem la peste 12% creștere. Ne așteptăm la creșterea traficului de pasageri și pentru anul 2025 și vom continua dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare. Ședința de la Poiana Brașov este foarte importantă, pentru că pe lângă directorii generali ai aeroporturilor din România evenimentul reunește principalii actori din aviația civilă românească și colaboratorii acestora”, a adăugat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România și director general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.
Un moment important pentru sectorul aviatic românesc petrecut în anul 2024 a fost aderarea României la spațiul Schengen aerian începând cu data de 31 martie, ceea ce a însemnat eliminarea controalelor la frontieră si acest lucru a determinat o creștere a eficienței operaționale și timpi reduși de așteptare pentru călători.
Din totalul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile românești după momentul aderării României la spațiul Schengen aerian, 70% s-au deplasat în interiorul spațiului Schengen și 30% au călătorit spre/dinspre destinații non-Schengen.
În privința numărului de pasageri, pe primul loc se plasează Compania Națională Aeroporturi București (Aeroporturile Otopeni și Băneasa), cu 16 milioane pasageri, urmate de Aeroportul Cluj, cu 3 milioane de pasageri, apoi locul al 3 – lea este ocupat de Iaşi, cu 2 milioane de pasageri, iar pe locul 4 se situează Timişoara, cu 1,3 milioane pasageri.
„Conform cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică , bilanțul anului 2024 arată peste 14 milioane de sosiri în unități de cazare autorizate din România. Din păcate, există în continuare un procent însemnat de înnoptări în apartamente și structuri de cazare neautorizate, care, de fapt, măresc consistent numărul real de turiști din România.
La fel ca și în aviație, și industria ospitalității a înregistrat, la finalul 2024, o creștere de 5% față de 2023. Turoperatorii și antreprenorii din industria ospitalității din România își doresc însă mai multe zboruri charter către destinațiile românești, care să ne aducă turiști străini în destinațiile noastre, si nu doar să ducă turiștii români în vacanțe în afara României.
Încercăm să stabilim strategii între tur-operatori – companii aeriene – aeroporturi- OMD – uri, care să ne atragă zboruri și turiști către destinațiile proprii.
Lansăm astăzi, în premieră, zboruri charter Tel Aviv – Brașov și Tel Aviv – Constanța, pentru sezonul de vară 2025, zboruri ce vor aduce peste 8000 de turiști israelieni în județele Brașov și Covasna (pachete de sejur balnear, pachete de vacanță de familie, city break-uri la Brașov etc) și peste 4000 turiști israelieni pe Litoral.
Estimăm ca valoarea unui pachet de vacanță pe care îl plătește un turist israelian pentru o vacanță pe Litoral sau în Brașov se ridică la 800-1000 euro/turist, deci cele două destinații vor atrage, astfel, între 40 – 80 milioane euro în acest Sezon.
Tour-operatorul israelian aduce de 10 ani turiști israelieni pe Litoralul românesc și la București și este prima oară când include aeroportul și destinația Brașov în planurile sale.
În privința zborurilor Tel Aviv – București, același turoperator va aduce peste 12.000 turiști israelieni în acest an.
Cea mai mare problemă a turismului românesc nu este infrastructura sau calitatea serviciilor turistice din hotelurile sau restaurantele românești (acestea sunt false motive, total lipsite de temei), ci deficitul major de promovare turistică a României – bugetele anuale de promovare minore și lipsa unei Strategii reale de comunicare și promovare a României turistice”, a declarat Corina Martin, Secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).