dobroge.tv

Live

Un nou atac cu drone la graniță! A fost emis RO-Alert

Un nou atac cu drone la graniță! A fost emis RO-Alert
30 ianuarie 2025
Redactia DTV
Publicitate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis în această noapte un mesaj RO-Alert prin care informa populația din zona de Nord a județului Tulcea despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, în zona de graniță a României cu Ucraina.

Avertizarea a fost transmisă în urma informațiilor primite din partea MApN.

Mesajul a fost transmis în jurul orei 03:30, iar avertizarea a avut o durată de 90 de minute.

„Facem precizarea că rolul mesajului RO-Alert este unul de informare și prevenire a populației din zona în care acesta este transmis, iar populația este rugată adopte măsurile de prevenire și protecție transmise, să nu intre în panică și să anunțe prin apel la numărul de urgență 112 dacă au nevoie de ajutor”, transmit reprezentanții ISU „Delta” Tulcea.

În cadrul dispeceratului ISU Tulcea nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112.

OFICIAL de la MApN:

Forțele ruse au atacat din nou, cu drone, obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în primele ore ale zilei de joi, 30 ianuarie, în proximitatea frontierei cu România, în județul Tulcea.

Sistemele de monitorizare și supraveghere ale Ministerului Apărării Naționale au semnalat evoluția unor drone în spațiul aerian ucrainean, pe trasee de zbor în apropierea frontierei cu România.

Ca urmare a acestei situații, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană de la Borcea, în jurul orei 3.40. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 5.00.

Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației în județul Tulcea. La ora 3.30, a fost transmis un mesaj RO-Alert, iar la ora 4.50 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în zonele vizate.

Datele furnizate de sistemele radar ale Forțelor Aeriene Române nu au indicat pătrunderi ale țintelor aeriene monitorizate în spațiul aerian național. Forțele MApN vor executa, în cursul acestei zile, conform procedurilor-standard, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații și vor continua misiunile de supraveghere a spațiului aerian. De asemenea structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la situațiile generate de atacuri.

Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233