Produse contrafăcute depistate de jandarmi
-Produse-contrafăcute-descoperite-de-jandarmii-din-Constanța-în-două-zone-comerciale-(1).jpg)
În cadrul unor acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, jandarmii Grupării Mobile au depistat, duminică, două cazuri distincte de comercializare a produselor contrafăcute.
Primul caz a fost constatat în zona comercială „Obor”, din municipiul Constanța, unde un bărbat oferea spre vânzare lenjerie intimă inscripționată cu mărci de renume, dar care prezenta indicii clare de contrafacere.
Cel de-al doilea caz a avut loc în zona spațiului comercial „AlfaBeta”, din Tomis 3, unde o altă persoană încerca să comercializeze articole vestimentare ce imitau branduri cunoscute.
În urma verificărilor efectuate, produsele au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele au fost conduse la sediul unității, în vederea întocmirii actelor procedurale specifice Legii 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
„Reamintim cetățenilor că achiziționarea și comercializarea produselor contrafăcute reprezintă o încălcare a legii, iar aceste fapte prejudiciază drepturile consumatorilor”, transmit jandarmii.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

