Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

La data de 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Acțiunea s-a derulat în municipiul Constanța și comuna Cumpăna.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimați prin aplicația eDAC 96 de șoferi și au fost verificate tot atâtea vehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, 20 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar celelalte pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 6.500 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, trei șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză și nerespectarea culorii semaforului.
De asemenea, au fost oprite din a circula trei vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, au fost retrase două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, în jurul orei 19.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 34 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Cireșica având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Ambarcațiune cu 350 kg de peşte capturat ilegal la bord şi 1.800 metri de plasă, depistat de polițiștii de frontieră

Speed Marathon în județul Constanța! Peste 200 de accidente de la începutul anului
-Grădinița-„Căsuța-de-Turtă-Dulce”-intră-în-renovare!-(3).jpeg)
O grădiniță din Constanța va fi renovată
Se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța! VEZI dacă ești afectat
Doi minori sunt căutați de poliție! Au plecat dintr-un centru de primiri minori și nu s-au mai întors
A încercat să scape de polițiști! Și-a abandonat mașina și a luat-o la fugă. Află cum s-a terminat „aventura”
Cultură și tradiție în prag de Paște la Centrul Cultural Județean Constanța
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

