Protest în Piața Victoriei. Sunt așteptate peste 30.000 de persoane. Manifestații cer, printre altele, încetarea discriminării dintre militarii în activitate și militarii rezerviști
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), împreună cu alte asociații și structuri sindicale – Sindicatele din Sistemul de Apărare (S.A.O.P.S.N), Forumul Structurilor Asociative, Asociația R.O.M.I.L., militarii rezerviști din Constanța, precum și alte federații sindicale civile din țară organizează la data de 25 octombrie 2024, în Piața Victoriei din București, în intervalul orar 13:00 -16:00, un protest la care și-au anunțat participarea peste 30.000 de persoane.
Principalul obiectiv al acestei manifestații de protest îl constituie încetarea discriminării dintre militarii în activitate și militarii rezerviști, acordarea drepturilor legale ce li se cuvin rezerviștilor, respectarea legislației și angajamentelor României la intrarea în NATO.
„Manifestanții cer, cu fermitate, rezolvarea în regim de urgență a tuturor acestor probleme care afectează nu numai drepturile rezerviștilor din Sistemul de Apărare Națională, ci ele pun în pericol însăși stabilitatea și securitatea națională!”, se arată într-un comunicat trimis de președintele Filialei 1 Constanța a SCMD, comandor (r) Ilie Truță.
Concret, aceste inechități și ilegalități se referă la modificarea/completarea legii 223/2015 privind:
- Actualizarea bazei de calcul a soldei de grad;
- Actualizarea soldei de funcție.
Inechitățile din legislația privind pensiile militare au fost generate în ultimele două decenii prin aplicarea unor criterii arbitrare cum ar fi cele referitoare la data ieșirii la pensie. Astfel s-a ajuns la situația când militari care au îndeplinit aceeași funcție, au avut același grad, au fost supuși acelorași obligații, riscuri și restricții să fie remunerați în mod diferit, în condiții de creștere a nivelului inflației anuale și a costurilor.
Un exemplu concludent al acestui criteriu profund discriminatoriu îl constituie paradoxul ca un general pensionat în anul 2001, să aibă o pensie mai mică decât cea a unui subofițer care a ieșit la pensie în 2023.
„Reamintim guvernanților faptul că gradul militar reprezintă un drept câștigat, deci trebuie recunoscut, respectat și recompensat în mod echitabil, indiferent de poziția în care se află militarii: în activitate, în rezervă sau în retragere.”, se mai arată în comunicat.
Prin perpetuarea acestei practici, se creează o divizare artificială între generațiile de militari, deși toți au avut aceleași responsabilități și au îndeplinit aceleași misiuni dificile. Această discriminare instituționalizată subminează coeziunea și respectul reciproc între militarii aflați în activitate și cei aflați în rezervă, mai susțin membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate.
„Solicităm autorităților legislative o revizuire urgentă și corectă a legislației pensiilor militare, care să elimine aceste inechități grave și să asigure un tratament egal pentru toți militarii, indiferent de momentul ieșirii la pensie. Actualizarea pensiilor trebuie să fie echitabilă și să țină cont de principiul recunoașterii contribuției fiecărui militar la pregătirea țării pentru apărare, indiferent de perioada în care a servit.
Discriminarea bazată pe data pensionării și neactualizarea soldelor de grad și de funcție pentru rezerviști și pensionari sunt nu doar imorale, ci și contrare spiritului de unitate care ar trebui să caracterizeze Armata Română, fapt ce nu mai este întâlnit la vreo armată din lume.”, solicită reprezentanții Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
Manifestanții din Piața Victoriei din București, în numele tuturor militarilor rezerviști din Sistemul de Apărare al țării, fac un nou apel către decidenții politici și militari: „Ne aflăm într-un punct critic, în care deciziile politice pot afecta grav capacitatea de apărare a țării. Prin ignorarea cerințelor legitime ale militarilor, aflați în rezervă și în retragere, decidenții politici riscă să comită un atentat la securitatea națională, slăbind coeziunea militarilor și demotivând pe cei care au servit și servesc țara cu loialitate.”
„Domnilor generali, aflați în activitate, le reamintim că misiunea lor nu este doar să apere țara, ci și aceea de a proteja drepturile tuturor militarilor, indiferent dacă aceștia sunt în activitate, în rezervă sau în retragere. Tăcerea dumneavoastră domnilor generali în fața acestor inechități reprezintă o complicitate tacită la subminarea Sistemului Militar de Apărare al țării.
Pe 25 octombrie 2024, ne facem auzite vocile în piața Victoriei din București.
Nu cerem favoruri, ci drepturi corecte prin aplicarea și respectarea legilor votate în Parlament și promulgate de Președintele României, după o viață de sacrificii în slujba statului român.
Demonstrăm că pensionarii și rezerviștii militari sunt mai uniți și hotărâți, ca niciodată!
Nu vom renunța la lupta pentru oprirea discriminării între militarii activi și cei în rezervă!”, a mai declarat președintele Filialei 1 Constanța a SCMD, comandor (r) Ilie Truță.