„Valuri” de deșeuri nereciclate pe litoral: Doar 17% din ambalajele de plastic și metal din Constanța ajung la reciclare

În județul Constanța, procentul de reciclare a deșeurilor din plastic și metal este de doar 17,83%, în timp ce deșeurile din hârtie și carton au o rată de reciclare de 17,14%, potrivit Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor Constanța 2020 – 2025.
„Aceste cifre sunt mult sub normele Uniunii Europene, care impun țării noastre o obligativitate de reciclare de 40% pentru deșeurile din plastic, de 65% pentru cele din metale feroase, 40% pentru cele din aluminiu și 70% pentru cele din hârtie și carton.”, se arată într-un comunicat emis de Clean Recycle.
Numărul turiștilor în creștere de la an la an, numărul insuficient de puncte de colectare separată a deșeurilor, lipsa de educație a populației – sunt doar câteva dintre motivele pentru care acest județ nu își poate îndeplini țintele de mediu.
Începând cu anul 2020, județul Constanța raportează anual o cantitate de peste 300.000 de tone deșeuri colectată de operatorii de salubrizare, iar până anul viitor, cantitatea generată de populație ar putea depăși 340.000 de tone.
Din această cantitate, de exemplu, aproape 10% sunt deșeuri din plastic.
Pentru a aborda aceste provocări, în municipiul Constanța, autoritățile au anunțat că vor amplasa până la finalul anului 275 de insule ecologice pentru
colectarea separată a deșeurilor, cu ajutorul fondurilor din PNRR.
„Evident că în zonele turistice problema colectării separate a deșeurilor și a reciclării este și mai acută față de alte zone din România. Există un cumul de factori negativi. În primul rând, trebuie să vorbim de infrastructura deficitară, mai ales în zonele de plajă, unde anual vin sute de mii de turiști să se bucure de vacanță. Doar că ne putem bucura de vacanță și într-un mod mai responsabil, fără să ne punem în pericol sănătatea pe viitor. Iar aici am subliniat deseori că este nevoie de educație spre un comportament eco-responsabil. Chiar dacă nu ai puncte de colectare la plaja, poți să te deplasezi cu deșeurile încă câteva zeci de metri până întâlnești un astfel de punct. Este un efort, da suntem de acord, dar este pentru binele nostru”, declară Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.
Numărul turiștilor care vizitează litoralul românesc continuă să crească. Peste 1,5 milioane de români și străini și-au petrecut vacanța în județul Constanța în 2023, o creștere de 8% față de anul precedent. Această creștere semnificativă pune o presiune suplimentară asupra infrastructurii de gestionare a deșeurilor și subliniază necesitatea unor măsuri rapide și eficiente pentru a asigura un mediu curat și sănătos.
Sursă foto: Primăria Constanța/arhivă
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

