dobroge.tv

Live

Localități din Constanța fără apărare împotriva inundațiilor! Debitul la intrarea în ţară, în creștere. Ce măsuri au fost luate la nivelul județului

Localități din Constanța fără apărare împotriva inundațiilor! Debitul la intrarea în ţară, în creștere. Ce măsuri au fost luate la nivelul județului
25 septembrie 2024
Redactia DTV
Publicitate

Miercuri, 25 septembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța (CJSU) a adoptat hotărârea nr. 17 din 25.09.2024 privind măsurile necesare pregătirii, prevenirii și asigurării capacității de răspuns la riscurile generate de creșterea nivelului Dunării, în județul Constanța, în contextul hidrometeorologic existent în amonte de țara noastră, pe sectorul mijlociu al bazinului hidrografic al Dunării, unde precipitațiile abundente au produs debite foarte mari.

La nivelul județului Constanța sunt, potrivit datelor Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), 8 localități aflate pe malul Dunării la care nu există lucrări de apărare împotriva inundațiilor generate de posibile viituri pe fluviu: Ostrov (UAT Ostrov), Izvoarele (UAT Lipnița), Seimeni, Dunărea (UAT Seimeni), Capidava, Topalu (UAT Topalu), Ghindărești (UAT Ghindărești) și Hârșova - parțial (UAT Hârșova). Reprezentanții ABADL monitorizează atent atât starea construcțiilor hidrotehnice, cât și nivelul fluviului.

Principalele măsuri cuprinse în hotărâre sunt:

1. Administrația Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral va informa Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ori de câte ori situația hidrologică pentru Dunăre la intrarea în țară și pe sectorul românesc prezintă modificări de natură să depășească cote care amenință viața sau sănătatea persoanei, mediul înconjurător și valorile materiale.

2. Toți membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență vor fi pregătiți cu forțe, materiale și mijloace de mobilitate pentru a interveni, la solicitare, în punctele critice și vor dispune măsuri conform competențelor în vederea evitării posibilelor situații de urgență generate de inundații.

3. În vederea gestionării fenomenelor hidrometeorologice periculoase și pentru protejarea populației și a bunurilor materiale, primarii localităților riverane fluviului Dunărea, în calitate de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență, vor întreprinde demersuri, între altele, pentru:

Revizuirea planurilor de evacuare, verificarea stării de operativitate a capacităților de transport prevăzute în planul de evacuare al localității, identificarea persoanelor cu dizabilități/vulnerabile.

Organizarea de acțiuni pentru conștientizarea populației asupra măsurilor care trebuie întreprinse înainte, pe timpul și după producerea inundațiilor.

Totodată, sunt angrenate în gestionarea unor posibile situații de urgență și reprezentanți ai RAJA, Rețele Electrice Dobrogea, Direcția de Sănătate Publică, structurile Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale, dar și Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța și Drumuri Județene Constanța.

Măsurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța au fost adoptate în contextul în care, în intervalul 23.09.2024, ora 07:00 – 24.09.2024, ora 07:00, debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) a fost în creștere, având valoarea de 6400 m3/s, peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s). În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectoarele Gruia – Tr. Măgurele și Giurgiu – Tulcea și în scădere la Zimnicea. Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere, estimările indicând că se va atinge la valoarea de 8000 m3/s, în jurul zilelor de 30.09 – 01.10.2024, situându-se peste mediile multianuale ale lunilor septembrie (3800 m3/s) și octombrie (3850 m3/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere.

„Prognozele nu indică creșterea debitelor Dunării peste cotele de alarmă la nivelul județului Constanța, deci nu vorbim despre situații similare celor din anii 2006, 2010 sau 2012. Însă, toate unitățile administrativ teritoriale și instituțiile abilitate trebuie să fie pregătite în cazul în care situația o va impune.”, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233