dobroge.tv

Live

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord. Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord. Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord
18 aprilie 2024
Redactia DTV
Publicitate

Plaje naturale, largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă variată de restaurante, toate organizate într-un concept nou, unitar și coerent, sunt doar câteva dintre elementele pe care nou lansata Organizație de Management al Destinației Mamaia Nord le propune drept atuu-uri pentru anul 2024, după cum anunță Mirela Matichescu, manager de destinație al Organizației de Management al Destinației Mamaia Nord.

Cu o identitate vizuală unică, realizată cu ajutorul Universității Ovidius din Constanța, cu o abordare profesionistă care aduce în prim plan calitatea serviciilor oferite, echipa OMD Mamaia Nord Năvodari a reușit în doar trei luni să pună la punct toate detaliile necesare pentru ca turiștii care vor alege această destinație, să aibă parte de un concediu așa cum și-au dorit. Începând din acest an, reprezentanții OMD Mamaia Nord Năvodari și-au propus să diversifice oferta turistică pentru a satisface nevoile și preferințele unui public sofisticat și exigent.

Florin Chelaru, primar de opt ani de zile al orașului Năvodari, a enumerat avantajele pe care orașul le pune la dispoziție turiștilor, întrucât Năvodari este cel mai important partener al OMD-ului, deținând 49% din acțiuni.

Stațiunea noastră a fost căutată de foarte mulți turiști, deoarece există foarte multe apartamente de vacanță. Stațiunea Mamaia Nord este gestionată de oameni ce se ocupă cu turismul, oameni care se pricep. Este un ajutor pe care mi l-am dorit și sunt sigur că rezultatele se vor vedea în scurt timp. Colegilor și partenerilor din OMD le spun că au tot sprijinul meu, pentru că așa înțeleg să împărțim puterea. La orașul Năvodari și în stațiunea Mamaia Nord au revenit suprafețe de teren care vor fi folosite în totalitate pentru parcări, piațete și locuri de divertisment. Acest lucru pot să-l spun cu tărie! Tot ce ține de terenuri existente, va fi trecut în domeniul public și va fi redat turismului. Mai mult, am dezvoltat și anumite proiecte europene legate de insule ecologice, iar asta înseamnă că vom avea o stațiune curată și vom avea, bineînțeles, și un control foarte mare asupra curățeniei, dar și mai ales asupra pazei, pentru că securitatea turiștilor pe litoral să fie o prioritate. Stațiunea Mamaia Nord trebuie să creeze un climat de siguranță turiștilor în sezon și extrasezon.”, a declarat Florin Chelaru, primarul orașului Năvodari.

„Mi-am asumat conducerea acestei destinații pentru că sunt convinsă că turismul se poate face profesionist, cu respect față de client, cu bună credință și cu dorința de a contribui la dezvoltare. Aceste valori ale mele sunt împărtășite și de ceilalți membri fondatori ai OMD Stațiunea Mamaia Nord: Primăria Năvodari, Organizația Patronală Mamaia Nord și Holiday Beach SRL. Acestea sunt valorile care ne vor face să fim și performanți ca OMD, care ne vor face să devenim o destinație de recurență pentru turiștii români și străini și care ne vor face să avem succesul pe termen lung pe care îl merită localitatea, operatorii economici și turiștii. Cred și știu că se poate face turism bazat pe valori solide. Cred și știu că se poate face și profit, în condiții care să fie acceptabile pentru turist și pentru furnizorul de servicii. Cred și știu că toată lumea, de la primul oficial în stat, până la antreprenorul care se gândește să înceapă o afacere pe litoral și până la turistul care e îndoit dacă să-și facă concediul în România sau în altă parte, își dorește ca litoralul românesc să fie cu adevărat o destinație, nu o escapadă.”, a declarat Mirela Matichescu, manager de destinație OMD Mamaia Nord.

La conferința de presă de lansare a noului sezon estival au fost prezentate parteneriatele încheiate cu autoritățile publice și private și atuurile ce transformă stațiunea Mamaia Nord Năvodari într- una dintre cele mai atractive destinații turistice locale.

„OMD Mamaia Nord este singura organizație de profil care are încheiat un protocol cu Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, pentru ca turiștii noștri care aleg calea aerului să ajungă la malul mării rapid și confortabil. De asemenea, pentru că vrem să oferim o experiență nu doar frumoasă, ci și în condiții de maximă siguranță, avem încheiate protocoale de colaborare și cu Inspectoratul General de Imigrări și Brigada Antidrog. Și Universitatea Ovidius se numară printre partenerii noștri, reușind astfel să integram resurse specializate ce țin de siguranța turiștilor și de calitatea serviciilor oferite.”, a mai adăugat managerul de destinație, Mirela Matichescu.

OMD Mamaia Nord a ales să plece la drum, cu ajutorul și datorită acurateții și talentul profesorului universitar conf. dr. Ovidiu Felipov, sub identitatea unui brand la care s-a lucrat cu finețe, cu un site care să ne reprezinte și prin care turiștii să poată explora ceea ce oferă stațiunea Mamaia Nord. Site-ul nostru www.omdmamaianord.ro este un site gândit astfel încât cei care ajung pe paginile noastre să găsească toate informațiile de care au nevoie : de la ce oferă stațiunea Mamaia Nord și până la locuri de cazare și evenimente. De asemenea, tot pe site-ul nostru, la secțiunea ,,Noutăți”, turiștii, dobrogenii și constănțenii vor fi întotdeauna la curent cu tot ceea ce se desfășoară în stațiune pe tot parcursul sezonului estival.

Ne dorim să generăm acel climatic prin care atât agenții economici, cât și turiștii să se simtă relaxați, pentru ca ospitalitatea să poată funcționa așa cum trebuie, din ambele capete ale circuitului economic.”, a mai adăugat managerul de destinație, Mirela Matichescu.

Printre autoritățile prezente la eveniment au fost: Mircea Labeș, comisar șef I.G.I. și Daniel Gheorghe, Comisar Șef Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, dar și invitați precum: Anca Nedea Pavel, director executiv Organizația Patronală Mamaia-Constanța, Corina Martin, specialist în turism și Secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România, Laurentiu Oprescu, reprezentantul Aeroportului Mihail Kogălniceanu și Conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233