10 zile rămase pentru a vă înscrie la concurs! Stațiunea Mamaia își caută logo-ul și sloganul

Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz a anunțat în luna decembrie a anului trecut, demararea concursului național de soluții creative de branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia.
Potrivit calendarului, până pe 21 ianuarie are loc transmiterea propunerilor pentru etapa 1 de concurs. Lucrările pre-selectate după această primă etapă de jurizare urmează să fie votate într-o a doua etapă atât de juriu cât și de publicul larg, iar cele mai relevante 3 dintre ele vor fi remunerate substanțial.
Totodată, între 22 ianuarie și 11 februarie 2024 are loc etapa de jurizare pentru runda 1 si selectarea celor 10 propuneri pentru etapa votului public.
„Sperăm că în toată această perioadă de la lansarea concursului și până în prezent ați preluat provocarea pentru crearea unei identități. Concursul este o șansă extraordinară pentru cel/ cea care va câștiga, pentru că reprezintă o rampă de lansare atât pentru freelanceri, cât și pentru companiile care poate, se află la început de drum. Îi așteptăm pe toți cei care au idei creative, să construim împreună brandul destinației turistice Mamaia! Le dorim multă originalitate și autenticitate în acest proces!”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Brieful de creație și regulamentul de înscriere sunt disponibile online pe www.concurslogomamaia.ro.
Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a stațiunii Mamaia, a început în luna decembrie 2023 și se va încheia anul acesta în luna martie.
Înființată în primăvara anului trecut, asociația își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

