Legea bugetului de stat pe 2024 intră în dezbaterea Parlamentului

Legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 intră de luni în dezbaterea Parlamentului, termenul pentru depunerea rapoartelor de către Comisiile de buget-finanţe fiind marţi, ora 18.00, în aceeaşi zi, la ora 20:00 urmând să înceapă dezbaterile în plenul celor două Camere, votul final fiind programat miercuri.
De vineri, când cele două proiecte de au fost depuse la Parlament, până duminică, ora 14.00, deputaţii şi senatorii au putut depune amendamente, ulterior, acestea fiind centralizate şi grupate pe ordonatori principali de credite.
USR a anunţat depunerea a 400 de amendamente apreciind că proiectul de buget „este doar un flyer electoral pentru Ciucă şi Ciolacu, un buget care nu are nicio legătură cu situaţia reală şi nevoile reale din societate”.
În cazul AUR este vorba despre mii de amendamente, după cum au declarat reprezentanţii partidului.
Şi Forţa Dreptei a depus mai multe amendamente la proiectul bugetului de stat pe 2024, propunând eliminarea creditelor bugetare de 313.438.000 lei pentru finanţarea partidelor politice, dar şi suplimentarea cu 700.000.000 lei pentru acoperirea datoriei Primăriei Capitalei către ELCEN.
PNL are un singur amendament la bugetul de stat pe 2024: „Pe parcursul anului 2024 nu se introduc impozite sau taxe noi, nu se majorează cele existente şi nici nu se lărgesc bazele de impunere, nu se elimină şi nu se reduc facilităţi existente”.
Luni, în intervalul 11.00 - 15.00, sunt programate şedinţe comune ale comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea, avizarea şi depunerea avizelor la Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.
Între 12.00 şi 13.00, au loc şedinţe comune ale Comisiilor pentru buget, finanţe, bănci pentru dezbateri generale asupra celor două proiecte de lege.
De la ora 16.00 până la finalizarea dezbaterilor se desfăşoară şedinţe comune ale Comisiilor pentru buget, finanţe, bănci cu ordonatorii principali de credite pentru elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.
Marţi la ora 18.00 va avea loc depunerea rapoartelor Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci cu privire la cele două legi, iar de la ora 20:00 încep dezbaterile în plenul Camerelor reunite.
Miercuri este programat votul final asupra celor două proiecte de lege.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

