Percheziţii în Constanţa la persoane bănuite de înşelăciune. Păgubiţii au plătit bani pentru cumpărarea unor autoturisme din străinătate, dar nu le-au mai primit
.jpeg)
La data de 11 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Constanța, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 6 percheziții domiciliare la locuințele a trei persoane și două societăți comerciale, din județul Constanța și municipiul București.
Două dintre cele trei persoane sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Astfel, din cercetările efectuate în dosar a reieșit că, în cursul anului 2023, acestea ar fi indus în eroare trei persoane, de la care ar fi primit diferite sume de bani, în vederea achiziționării unor autoturisme din străinătate, care ulterior nu le-ar mai fi fost livrate. Prejudiciul este de aproximativ 599.000 de lei.
La săvârșirea infracțiunii, persoanele cercetate s-ar fi folosit de o persoană fără adăpost, care ar fi deținut, în documente, calitatea de administrator al uneia dintre societățile comerciale în
cauză.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop, trei telefoane mobile, 700 de euro, mai multe carduri bancare și au fost indisponibilizate două autoturisme.
De asemenea, cele trei persoane, pe numele cărora existau mandate de aducere, au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii.
La acțiune au participat și polițiști de la Poliția Municipiului Constanța, Secția 9 Poliție Rurală Topraisar, Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Serviciul Furturi de Auto din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța, precum și ai Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din Poliția Română.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

