dobroge.tv

Live

CONSTANȚA. Angajații Direcției Județene de Statistică protestează și astăzi

CONSTANȚA. Angajații Direcției Județene de Statistică protestează și astăzi
06 decembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Salariații din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanța continuă astăzi, 6 decembrie, protestul început în data de 23 noiembrie 2023. Acesta se va desfășura începând cu orele 11.00 timp de o oră.

„Protestul va continua în fiecare zi, pe perioadă nedeterminată, până când revendicările noastre vor fi soluționate”, transmit reprezentanții DJS Constanța

Nemulțumirile sunt:

  • salarizarea discriminatorie îndelungată, având în vedere faptul că salariile nu au fost indexate nici măcar cu rata inflaţiei (rata inflației a depăşit 42% în octombrie 2023 faţă de decembrie 2018) – aplicarea Legii nr. 153/2017, cu consecinţa neocupării posturilor vacante;
  • neaplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema „Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică”

Principalele revendicăricare vor conduce la soluționarea problemelor existente la nivelul instituției sunt:

  • stabilirea salariilor de bază ale funcționarilor publici cu funcții de execuție și conducere, precum și ale personalului contractual la nivelul administrației publice centrale;
  • funcționarii publici și personalul contractual să beneficieze, pentru complexitatea muncii, de un spor de 15% aplicat la salariul de bază.
  • având în vedere complexitatea și volumul mare de activitate, solicită deblocarea angajărilor și mărirea schemei de personal.

CITEȘTE ȘI: 7 lei/net în plus la salariu. Singura majorare pe care au primit-o angajații Direcției Județene de Statistică Constanța în ultimii ani

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233