CONSTANŢA. Doi bărbaţi şi un adolescent de 15 ani, reţinuţi pentru tâlhărie calificată. Au pătruns într-un imobil ca să fure bunuri şi au bătut proprietarul
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, 28 de ani, respectiv 35 de ani, și un minor, de 15 ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Astfel, la data de 25 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, bărbatul de 35 de ani ar fi pătruns în imobilul persoanei vătămate, cu intenția de a sustrage bunuri. Fiind surprins de aceasta, ar fi amenințat-o cu un obiect tăietor-înțepător, pentru a-și asigura scăparea, abandonând bunurile sustrase, respectiv mai multe scule eletrice.
Ulterior, în noaptea de 3 spre 4
decembrie a.c., în jurul orei 04.00, cele trei persoane bănuite ar fi pătruns în imobilul persoanei vătămate, pe care ar fi agresat-o fizic, sustrăgând două telefoane mobile și suma de 200 de lei.
La data de 4 decembrie a.c., cei trei au fost depistați, de o patrulă din cadrul Secției 5 Poliție, în municipiul Constanța.
Persoanele bănuite au fost reținute, pentru 24 de ore, conduse și încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.