CONSTANȚA. Doi bărbați au intrat în curtea unei case și au furat scule electrice în valoare de 2.000 de lei

La data de 2 decembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiliară la locuința a doi bărbați, de 20 de ani, respectiv 33 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Astfel, la data de 28 noiembrie, în jurul orei 21.00, cei doi ar fi pătruns în curtea unui imobil de pe strada Islaz și ar fi sustras mai mule scule electrice, în valoare de 2.000 de lei.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunurile sustrase, urmând a fi restituie persoanei vătămate, dar și alte obiecte cu valoare probatorie.
În cauză se continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Sursă foto: IPJ Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

