METEO. Cod galben de vânt, în Dobrogea. Meteorologii anunță că până la finalul săptămânii, vremea va fi plăcută
Nu scăpăm de vântul puternic. În vigoare a intrat un Cod Galben de intensificări care este valabil până mâine. Meteorologii spun că până la finalul săptămânii, vremea va fi chiar plăcută. În continuare toate manevrele din porturile constănțene sunt suspendate. Potrivit autorităţilor portuare, operaţiunile au fost sistate din cauza vântului care va sufla cu peste 70 de km/h.
„Până mâine dimineață la ora 10 Dobrogea se află sub Cod Galben de intensificări ale vântului, asta înseamnă că ne așteptăm la viteze de 75-80km/h, iar pe litoral și în Deltă chiar de 85-90km/h. În ceea ce privește valorile termice, temperaturile vor fi comparabile cu cele normale pentru această perioadă. Se vor încadra între 8 și 10-11 grade. În următoarele nopți vom avea valori pozitive între 4 și 8 grade Celsius. Cerul va avea înnorări, iar astăzi și la noapte vor fi precipitații, pe arii extinse sub, formă de ploaie, în general slabe cantitativ. Spre sfârșitul săptămânii vremea va fi plăcută, condițiile de ploaie vor fi reduse”, a declarat Maria Tomescu, meteorolog Centrul Meteorologic Dobrogea.