Destinația Mamaia Constanța, printre preferințele polonezilor la Târgul Internațional de Turism din Varșovia
Polonezii iubesc România! O demonstrează cea de-a treia zi a Târgului de Turism de la Varșovia (Tour and Travel TT Warsaw). Tradițiile, preparatele românești, nămolul de pe litoralul românesc și portul popular au fost apreciate de vizitatorii ultimei zi a evenimentului, care au așteptat cu interes momentele artistice de la standul României.
Unii vizitatori ai desk-ului Mamaia Constanța Black Sea Coast și-au adus aminte cu nostalgie de luna de miere pe care au petrecut-o în urmă cu peste 20 – 30 de ani în stațiunea Mamaia. Bucuroși să regăsească destinația Mamaia în rândul expozanților, multe cupluri și-au promis că vor reveni la Marea Neagră, mai ales că, își doresc să revadă simbolul Constanței - Cazinoul, care anul viitor se va redeschide publicului.
Delegația OMD Mamaia Constanța a avut în ultima zi a evenimentului mai multe întâlniri cu tour-operatori străini din Egipt și Franța, dar și cu jurnaliști, reprezentanți ai mai multor publicații de turism din Polonia, dornici să promoveze și să cunoască destinația Mamaia Constanța:
„Suntem mulțumiți de rezultat, ne-am promovat în Polonia, o piață de peste 40 de milioane de turiști și cu vecinătățile aproximativ 100 de milioane de persoane interesate de acest târg de la Varșovia. Destinația Mamaia Constanța a luat legătura cu operatori de turism, companii aeriene low cost, influenceri, bloggeri, jurnaliști, cât și companii media pentru promovare pe piața poloneză. Produsul nostru principal - soarele, plaja, distracția din stațiunea Mamaia, cât și istoria orașului Constanța... Așadar vom vedea aceste rezultate în sezonul estival viitor și de ce nu, dacă vom face lucrurile așezat și cu logică, încet-încet pe următorii ani s-ar putea - și eu cred cu putere acest lucru, că vom avea turiști polonezi, din țările baltice sau turiști din Germania în destinația noastră turistică”, a declarat George Măndilă, Președinte Destinația de Management al Organizației Mamaia Constanța.
Până în primăvara anului viitor, reprezentanții Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța doresc să selecteze cei mai importanți tour-operatori care au prezentat interes la târgurile de turism din Varșovia și Londra, alături de potențiali parteneri media, care să viziteze orașul Constanța și stațiunea Mamaia într-un info trip, pentru a cunoaște cele mai importante atracții turistice și servicii pe care le oferă destinația noastră.
România a avut statutul de țară parteneră în cadrul târgului de la Varșovia din acest an, unde au participat peste 500 de expozanți din întreaga lume. Evenimentul a reprezentat oportunitatea de a aduce în atenția turiștilor străini frumusețile naturale și culturale ale României.
Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia- Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

