dobroge.tv

Live

NAȚIONAL. 199 de percheziții în toată țara pentru destructurarea grupurilor implicate în exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranți și trafic de droguri. VIDEO

23 noiembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Aproape 200 de percheziţii au loc joi dimineaţă, fiind vizate grupuri de criminalitate organizată care operează atât pe teritoriul naţional, cât şi în context transfrontalier, implicate în exploatarea persoanelor vulnerabile, trafic de migranţi şi trafic de droguri. 210 persoane urmează să fie duse la audieri.

„Astăzi, în cadrul unei ample operaţiuni, Poliţia Română şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei Române, efectuează 46 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupări infracţionale organizate, specializate în trafic de persoane şi de minori, pornografie infantilă, criminalitate informatică şi trafic de droguri”, anunţă IGPR.

În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional, vor fi puse în executare 199 de mandate de percheziţie domiciliară şi 210 mandate de aducere. Acţiunile vizează grupuri de criminalitate organizată care operează atât pe teritoriul naţional, cât şi în context transfrontalier, în al căror scop intră exploatarea persoanelor vulnerabile, traficul de migranţi, dar şi traficul de droguri.

„Prin acţiunea desfăşurată astăzi, Poliţia Română şi D.I.I.C.O.T. doresc să tragă un semnal de alarmă şi cu privire la riscurile crescute la care sunt expuşi copiii în mediul online. Este esenţială conştientizarea faptului că Internetul nu este doar o sursă de informaţii şi oportunităţi, ci şi un teren periculos, mai ales pentru cei mici”, precizează IGPR, 

Ei semnelează creşterea alarmantă a numărului de minori care, la solicitarea unor persoane cunoscute în mediul virtual care le-au câştigat încrederea inducându-i în eroare că sunt de vârsta lor, s-au fotografiat şi filmat în ipostaze indecente şi au trimis astfel de materiale unor prădători sexuali expunându-se unor acţiuni ulterioare de şantaj.

„Această practică nu reprezintă numai o încălcare gravă a intimităţii, dar lasă şi cicatrici emoţionale adânci asupra celor afectaţi. Este necesar ca părinţii şi persoanele care îi au în îngrijire să fie vigilenţi în supravegherea copiilor şi a activităţilor online ale acestora. Nu recomandăm recurgerea la măsuri extreme, de interzicere a accesului la mijloacele de comunicare electronică, dialogul constant cu copiii şi educarea lor cu privire la pericolele care există în mediul online fiind căile fireşti de conştientizare a riscurilor majore la care se expun”, menţionează IGPR,

În ceea ce priveşte fenomenul traficului de persoane şi de minori, cazurile instrumentate au relevat că grupuri infracţionale organizate având, în unele cazuri, în structura lor şi cetăţeni străini, racolează persoane, inclusiv minori, profitând de starea de vulnerabilitate în care acestea deja se află.

„Minorii dar şi majorii, victime ale traficului de persoane, în speranţa unei vieţi îndestulătoare ori din dorinţa de apartenenţă la o familie, ajung să creadă în false promisiuni şi să intre în caruselul exploatării sexuale, exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei sau prin prestarea unor munci grele în beneficiul traficantului, de foarte multe ori măsurat în sume exorbitante. În toate aceste situaţii, în care familia fie nu există, fie nu poate interveni ori se află în postura de agresor, este necesară, sub aspect preventiv, intervenţia societăţii (şcoală, instituţii cu atribuţii în zona protecţiei sociale sau religioase, vecini sau persoane din anturaj), prin denunţarea unor asemenea activităţi infracţionale şi raportarea oricărei posibile situaţii de trafic de persoane”, precizează IGPR.

În continuare, vor fi derulate activităţi intense de investigare şi punere sub acuzare a unor reţele de criminalitate organizată transfrontalieră, compuse din cetăţeni români şi străini, specializate în traficarea de migranţi, care obţin profituri uriaşe din recrutarea, adăpostirea şi transportul unor grupuri de migranţi de pe teritoriul României către ţări din Vestul Europei, transmit autorităţile.

„Percheziţiile care vor fi efectuate în cursul zilei de astăzi au scopul obţinerii de probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în activităţi infracţionale asociate criminalităţii organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor”, explică reprezentanţii IGPR.


Sursă foto/video: politiaromana.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233