Doctorul Viorel Jinga a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității Ovidius din Constanța: „A contribuit la formarea multor generații de medici, profesori, cercetători și doctori în Medicină”
Doctorul Viorel Jinga a primit titlul de ,,Doctor Honoris Causa”. Acest gest a venit în urma eforturilor sale depuse de-a lungul activității profesionale, dar și datorită impresionantelor funcții pe care le-a ocupat în medicină. În acest moment pe lista profesorului se află un proiect menit să ajute și să formeze atât profesorii, cât și studenții din Constanța.
Profesorul universitar dr. Viorel Jinga a debutat cu stagiatura în anul 1988, iar ulterior a lucrat ca medic specialist și medic primar, iar în prezent este medic primar de urologie la Clinica Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București.
„Calităţile de dascăl, de cercetător şi, nu în ultimul rând, cele de organizator, i-au permis prof. univ. dr. Viorel Jinga să se implice în activităţi de conducere de înaltă responsabilitate, fiind prodecan al Facultății de Medicină (iunie 2012 - martie 2016), prorector al UMF „Carol Davila” din martie 2016 până în februarie 2020 și rector al UMF „Carol Davila” din martie 2020 până în prezent)”, a declarat prof. univ. dr. Doina Ecaterina Tofolean, decanul Facultății de Medicină a UOC Constanța.
În decursul carierei sale, prof. univ. dr. Viorel Jinga a ocupat funcţii de mare prestigiu precum șef de secție, director medical, consilier extern pe proiecte și proiecte naționale.
„În întreaga sa activitate academică, profesorul Jinga a contribuit la formarea multor generații de medici, de profesori, de cercetători și doctori în Medicină”, mai declarat prof. univ. dr. Doina Ecaterina Tofolean, decanul Facultății de Medicină a UOC Constanța.
Acum dr. Viorel Jinga își dorește să contribuie și la formarea tinerilor studenți constănțeni cărora le împărtășește din experiența sa, astfel încât să ajungă medici de elită. De aceea, datorită muncii și eforturilor sale, dar și a talentului său, la propunerea Facultății de Medicină, Universitatea „Ovidius” din Constanța i-a decernat miercuri titlul de „Doctor Honoris Causa.”
„Universitatea din Constanța are deja un laborator de genetică și vom face un rețea națională de genetică și genomică, astfel încât Universitatea Ovidius va avea un rol important”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, medic primar urologie Clinica Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” București.
De-a lungul anilor, doctorul Viorel Jinga a făcut o muncă puternică de cercetare care s-a concretizat prin publicarea a 20 cărţi, tratate și monografii și a peste 80 articole. Acum, profesorul lucrează la un nou proiect din care va face parte și Universitatea „Ovidius” din Constanța, un proiect menit să-i ajute pe profesori și studenți.
„Avem un proiect important în care sunt implicați colaboratori și colegi de la Constanța. Și împreună putem intra în cadrul lumii civilizate europene, să putem accesa de One milion ginom, astfel încât să descoperim prin genomică anumite modificări care pot duce la aplicații importante în medicină și mai ales la medicina personalizată”, a mai declarat prof. univ. dr. Viorel Jinga, medic primar urologie Clinica Urologie a Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” București.
Profesorul universitar doctor Viorel Jinga a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” și la alte universități de prestigiu precum: Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Universitatea Pitești, Universitatea din Oradea și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău.