Reacția Arhiepiscopiei Tomisului în urma investigației Recorder: Rugăm instituțiile abilitate ale statului să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidența Codului Penal
În urma investigației publicate de jurnaliștii Recorder, în cadrul căreia Înaltpreasfințitul Teodosie a fost filmat cu camera ascunsă în timp ce acceptă propunerea unui așa zis om de afaceri de a aduce la arhiepiscopie suma de 800.000 de lei de Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC) în schimbul unui comision de 20%, Arhiepiscopia Tomisului a emis un comunicat de presă în care oferă precizări.
Redăm în cele ce urmează comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.
„Față de reportajul de investigație al publicației Recorder intitulat „Corupție în numele Domnului”, publicat pe data de 21 noiembrie a.c., referitor la o așa-zisă faptă de corupție în care ar fi implicați Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Preacucernicul Părinte Ilie Petre, Consilier Eparhial, Arhiepiscopia Tomisului face următoarele precizări:
În luna iulie, o persoană, despre care am aflat ulterior că ar fi domnul Leașcu Petrică, fost preot, condamnat penal pentru infracțiuni de înșelăciune și evaziune fiscală, caterisit de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în anul 2008, s-a prezentat în audiență la Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie spre a-i propune o „facilitare” pentru aprobarea dosarelor de finanțare depuse de către Centrul Eparhial la Secretariatul de Stat pentru Culte, contra unui procent consistent (20%!) din valoarea finanțărilor care urmau să se obțină prin „intermediul” său.
Întrucât la Arhiepiscopia Tomisului s-au prezentat, de-a lungul timpului, tot felul de „facilitatori” cu tot felul de „propuneri”, dintre care îndeajuns de mulți nu păreau, la o evaluare normală, integri din punct de vedere psihic și comportamental, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a introdus, de peste un deceniu, măsura necesară de a invita în biroul de audiențe un subordonat cu rolul de martor și de sprijin. Astfel, în cazul „intermediarului”, Înaltpreasfințitul l-a invitat la discuție, așa cum era cutumiar, pe Părintele Consilier Ilie Petre. După ce au ascultat „propunerea”, atât Înaltpreasfințitul cât și Părintele Consilier i-au urat cu politețe „drum bun!” și „rămânem interesați de propunerea dumneavoastră” domnului respectiv și așa s-a încheiat audiența, prima și ultima din această narațiune absurdă.
În afară de ziua în care s-a purtat discuția (discuție în urma căreia atât Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie cât și Părintele Consilier Petre Ilie au apreciat „propunerea” ca fiind vizibil provocatorie și neserioasă) nu au mai existat contacte ulterioare între Arhiepiscopia Tomisului și pretinsul afacerist (în realitate Leașcu Petrică).
Sub aspectul presupusei fapte de corupție (mită, trafic de influență, etc.), prezentată ca o certitudine absolută de publicația respectivă, apreciem că aceasta nu există în ceea ce privește persoana Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie și a Părintelui Consilier Petre Ilie și ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanțelor competente pentru examinarea și eventuala soluționare a situației.
Așa-zisele „demonstrații” și „probe” oferite de către publicația Recorder sunt, de fapt, un colaj de imagini și filmări obținute fraudulos, din care rezultă neadevărul că Arhiepiscopia Tomisului ar fi depus un dosar de finanțare la Secretariatul de Stat pentru Culte sub influența și ca urmare a discuției cu domnul Leașcu Petrică. Astfel:
a) „Preotul” Leașcu Petrică, prezentat ca atare în filmarea Recorder, îmbrăcat fără drept în uniforma de slujitor al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a oferi autoritate așa-zisei investigații, nu este preot și nu are dreptul de a se prezenta sub această calitate înaintea publicului. Poate că publicația trebuia să legitimeze personajul respectiv mai înainte de a-l prezenta sub o falsă calitate.
b) Personajului „intermediarul” nu i s-a oferit nici un credit moral după momentul întâlnirii, motiv pentru care nici nu a mai fost sunat.
c) Dosarul de finanțare depus în 26.07.2023 la Secretariatul de Stat pentru Culte avea ca obiect lucrări de intervenție în primă urgență și punere în siguranță monument istoric și se referea la suma de 785.720,671 lei necesară lucrărilor rămase de executat, de punere în siguranță a acoperișului Arhiepiscopiei și a altor lucrări destinate recondiționării de primă urgență a Centrului Eparhial, grav afectat de incendiul din 15.10.2022. Menționăm că autorizația din partea Primăriei a fost emisă abia în 7.03.2023 iar avizul Direcției Județene de Cultură pe 6.03.2023. Rămâne o enigmă pentru noi de unde a aflat pretinsul „intermediar” de intenția prealabilă a Arhiepiscopiei de a depune dosar de finanțare în luna iulie și ce valoare avea devizul de lucrări. Vom demara o anchetă internă în acest sens.
d) Pentru că Arhiepiscopia Tomisului a reușit să introducă Palatul Arhiepiscopal (monument istoric) pe lista de finanțare a Companiei Naționale de Investiții și acest lucru făcea imposibilă o eventuală finanțare din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, Centrul Eparhial a solicitat Secretariatului de Stat pentru Culte retragerea dosarului respectiv la data de 1.09.2023.
Rugăm instituțiile abilitate ale statului să aprecieze dacă fapta pretinsului „intermediar” cade sub incidența prevederilor art. 244, 258, 291, 348 sau a altor prevederi din Codul Penal și să acționeze în consecință.
Deși regretăm atitudinea manifestată de publicația Recorder față de un ierarh al Bisericii, pe care o apreciem ca fiind pe o linie de demarcare extrem de subțire între ce permite legea și ce nu, totuși nu putem să nu remarcăm rolul pozitiv pe care publicația Recorder și toate celelalte publicații îl joacă în recuperarea integrității morale a poporului român și în consolidarea valorilor constituționale. Le urăm succes în frumoasa și din ce în ce mai onesta activitate, în numele adevărului și al libertății.“ au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, într-un comunicat.
Sursă foto: arhivă Dobrogea TV