CONSTANȚA. De mâine, două străzi din zona Dacia devin artere cu sens unic
Noi reguli de circulație vor fi instituite pe străzile Bogdan Petriceicu Hașdeu și Salcâmilor, începând cu data de 22 noiembrie. Circulația rutieră se va desfășura astfel:
- pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Farului spre strada Poporului;
- pe strada Salcâmilor, se va circula dinspre strada Poporului spre strada Farului.
Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia.
Prin implementarea acestui proiect se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonă și vor fi amenajate noi spații de parcare pentru riverani.
„În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța