Proiectul de lege care prevede creşteri salariale ale angajaţilor CAS a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Farmaciştii anunţă că ies şi ei în stradă

Proiectul de lege care prevede, între altele, creşteri de salarii pentru angajaţii CAS a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, ca for decizional. Astfel, greva angajaţilor Caselor de Asigurări de Sănătate ia sfârşit, dar nu toate nemulţumirile din sistemul sanitar au fost rezolvate.Astfel, Grupul de iniţiativă al farmaciştilor din România şi Sindicatul Naţional al Farmaciştilor din România anunţă că farmacişti din toată ţara vor participa la un protest organizat miercuri, 15 noiembrie, în Piaţa Victoriei, în faţa sediului Guvernului.
Preşedintele CNAS, Andrei Baciu, a afirmat că a primit asigurări că vor începe, de marţi, plăţile pentru spitale, servicii medicale şi medicamente.
"Ca urmare a discuţiilor avute acum cu liderii sindicali, am fost asigurat că angajaţii caselor de asigurări de sănătate vor începe de astăzi efectuarea plăţilor pentru spitale, servicii medicale şi medicamente. Practic, astăzi se deblochează criza din sănătate, ca urmare a eforturilor depuse de colegii mei liberali, care au reuşit să impună adoptarea proiectului de lege care răspunde solicitărilor angajaţilor CNAS.
Fac menţiunea că adoptarea proiectului nu pune presiune pe bugetul de stat şi că modificările implică strict fondurile proprii ale CNAS. În acelaşi timp, am reparat o inechitate, pentru că profesionişti din domeniul asigurărilor sociale de sănătate câştigau mult mai puţin decât angajaţi din alte instituţii cu funcţii similare. Un sistem nu poate fi cu
adevărat performant şi eficient fără oameni profesionişti şi motivaţi. Este un proces început de câteva luni de zile care se finalizează într-o perioadă plină de provocări, însă orice amânare a soluţionării ar fi echivalat cu un blocaj”, a arătat Andrei Baciu, într-o postare pe Facebook.
Potrivit noilor prevederi ale proiectului de lege, “salariul şi celelalte drepturi ale personalului CNAS şi al caselor de asigurări vor fi stabilite „la nivelul maxim de salarizare aflat în plată aferent funcţiilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului”.
Reprezentanţii BNS au arătat, marţi, că unii angajaţi ai CNAS din ţară au ajuns în Bucureşti, pentru proteste, şi au aşteptat în Parcul Carol rezultatul votului din Camera Deputaţilor. Iniţial, erau anunţate pichetări la Ministerul Sănătăţii şi la Guvern, însă sindicaliştii au decis ulterior că vor protesta doar în Piaţa Victoriei, de la ora 12.00. În urma votului din Camera Deputaţilor, şi această acţiune de protest a fost anulată, scrie news.ro.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-O-școală-din-Constanța-va-fi-modernizată!-A-fost-semnat-contractul-de-execuție-(1).jpeg)
Școala Gimnazială nr. 37 din Constanța va fi modernizată: contractul de execuție a fost semnat
_1024x768.jpg)
Ziua Porților Deschise la Gruparea Mobilă Constanța

Unde preferă românii să petreaca 1 Mai? Munte, mare sau Delta Dunării
Cum s-au descurcat elevii constănțeni la simularea Evaluării Naționale
Ce spune poliția despre accidentul de la Institutul de Marină
Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța
Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

