Primele concluzii ale OMD Mamaia Constanţa după Târgul de Turism WTM Londra
Participarea Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța la Târgul de Turism WTM Londra în perioada 06-08 noiembrie 2023 a reprezentat o oportunitate deosebită de promovare a destinației Mamaia Constanța.
La standul organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au fost prezenți peste 40 de expozanți din rândul organizațiilor profesionale, patronatelor și asociațiilor din domeniul turismului, dar și reprezentanți ai autorităților publice locale și ai agențiilor de turism.
Pe toată durata Târgului de Turism de la Londra reprezentanții organizației noastre au transmis informații și imagini cu principalele momente din cadrul evenimentului. Fiecare desk al României a prezentat mai multe filme de promovare din destinațiile prezente la eveniment, fapt care a reprezentat un plus în cunoașterea mai bună a principalelor obiective și atracții turistice din fiecare zonă a țării noastre.
Reprezentanții OMD Mamaia Constanta s-au întâlnit cu touroperatori străini, companii aeriene, jurnaliști, influenceri, bloggeri și content creatori din Europa, Marea Britanie, America, Asia.
"Delegația noastră a susținut timp de 3 zile
în perioada 6-8 noiembrie întâlniri cu touroperatori din Europa, dar și din Asia. Numeroși jurnaliști și influenceri din Marea Britanie, America, Polonia s-au arătat interesați de destinația Mamaia Constanța. Am început deja să-i contactăm pe toți cei care au trecut pe la standul nostru, iar în următoarea perioadă vom invita o serie de parteneri media internaționali la Constanța, să cunoască ce avem de oferit. Tot în perioada următoare vom avea mai multe întâlniri prin video call-uri cu toți touroperatorii pe care i-am întâlnit la târgul de la Londra. Vom selecta cele mai bune opțiuni de promovare pentru sezonul 2024, în funcție de buget și de misiunea Organizației noastre pentru anul viitor”, a precizat George Măndilă, Președintele Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Totodată, reprezentanții Ambasadei României în Marea Britanie ne-au arătat deschidere cu privire la promovarea noastră în rândul companiilor străine, fiind plăcut impresionați de facilitățile oferite de hotelierii de pe litoral.
Participarea asociației noastre la târgurile internaționale de turism face parte din activitățile OMD-ului pentru promovarea destinației Mamaia-Constanța.