CONSTANȚA. Tânără de 18 ani dată dispărută, găsită de oamenii legii într-o sală de jocuri de noroc

La data de 5 noiembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secțiile 1 și 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violențe și a traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 45 de persoane, au fost verificate opt vehicule și 13 locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc și parcările unor centre comerciale.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 22 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 1 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 7.000 de lei.
Ca urmare a activităților desfășurate la o sală de jocuri de noroc de pe bulevardul Alexandru Lăpușeanu, polițiștii au identificat o femeie, de 18 ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta figurează ca peroană dispărută.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Sursă foto: IPJ Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

