JURNAL PORTUAR, 02 noiembrie. 60 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 23 de nave fără operațiuni portuare. 18 dintre acestea erau în Portul Constanța, trei în Portul Midia și două în Portul Mangalia. Cele mai multe au nevoie de reparații. De asemenea, la avizări, joi, erau 89 de nave, 75 pentru Portul Constanța, șase pentru Portul Midia și alte două pentru Portul Constanța.
Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 2 noiembrie, 60 de nave erau sub operare. 55 se aflau în Portul Constanța, iar cinci în Portul Midia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, fier vechi, containere, cereale, îngrășăminte sau laminate.
În rada Portului Constanța se aflau joi dimineață 25 de nave. Dintre acestea, 22 așteptau pentru operare, iar trei nu aveau operațiuni portuare.
În ceea ce privește traficul fluvial, în Portul Constanța se aflau 44 de remorchere și împingătoare de linie. Vorbim de 20 de nave străine și 24 de nave românești.