Ciucă anunţă că pensiile vor creşte de două ori în 2024. ''Sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame''
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a transmis, printr-o postare pe Facebook, că pensiile vor creşte, în 2024, în două etape şi anume de la la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflaţiei şi, apoi de la la 1 septembrie. De asemenea, a anunţat că prin noua lege sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut şi crescut mai mulţi copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani şi 6 luni.
"Prin noua lege a pensiilor, facem un pas semnificativ în direcția corectitudinii și a echității. În urma recalculării pensiilor aflate în plată, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari și cu siguranță nicio pensie nu va scădea.
Anul viitor, pensiile vor crește în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% – rata inflației și, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi.
PNL este partidul care a majorat pensiile cu peste 40% în trei ani, în timpul guvernărilor liberale. Am dus punctul de pensie de la 1.265 lei, cât era în anul 2020, până la 1.785 lei, cât este în prezent. Și asta vom continua să facem în coaliție.
Sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut și crescut mai mulți copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani și 6 luni.
Principiile fundamentale pe care le-am susținut în coaliție au fost contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea. De-a lungul anilor, modificările legislative au generat diferențe de câteva sute de lei între pensiile cu aceeași contribuție. Ne dorim să corectăm aceste lucruri și să înlăturăm inechitățile acumulate de-a lungul timpului.
Vom continua să le fim alături românilor care au muncit din greu și care la bătrânețe merită tot sprijinul nostru. Iar noua lege a pensiilor despre asta este: respect și grijă față de seniori”, a scris Nicolae Ciucă, marţi pe Facebook.