DGEP Constanța, despre emiterea unui Certificat care să ateste domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor
Cetăţenii români au dreptul de a solicita, în vederea obţinerii unor drepturi sau a apărării intereselor acestora în străinătate, emiterea unui Certificat care să ateste domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. Actul este eliberat de Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanța. Dosarul trebuie să conțină mai multe documente, printre care: actul de identitate în original, o procură și o împuternicire.
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor Constanța eliberează la cererea titularului, certificatul care să ateste domiciliul înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor, precum şi formularul standard multilingv, pentru cetățenii români care au domiciliul pe raza județului Constanța. Cererile de solicitare se depun la Serviciile Publice Comunitare Locale de la locul de domiciliu sau direct la sediul D.G.E.P Constanța, însoţite de următoarele documente:
- Cerere tip;
- Actul de identitate, în original;
- Procura specială în original şi, după caz, traducerea acesteia în limba română, legalizată, de asemenea în original, în situaţia în care documentul este autentificat de către autoritatea străină competentă, dacă se solicită eliberarea certificatului prin împuternicit;
- Împuternicirea avocaţială, dacă se solicită eliberarea certificatului prin avocat, împuternicit de către titular sau de către reprezentantul legal al acestuia;
- Actul de identitate al mandatarului în original, dacă certificatul se solicită prin împuternicit sau avocat.
La solicitare, în certificat se pot menționa și domiciliile anterioare ale titularului, reședințele avute de către acesta, precum și perioada în care au fost active. În cazul cetățenilor români fără domiciliu în România în certificat se menționează numai acest aspect. Eliberarea la cerere a formularului standard multilingv – vizează eliberarea unui Certificat care va fi folosit în spațiul U.E. La eliberarea formularului standard multilingv se vor avea în vedere următoarele:
- Formularul standard multilingv însoțește Certificatul privind domiciliul înregistrat în Registrul Național de Evidență a Persoanelor, având valoare juridică numai împreună cu documentul original pentru care se eliberează.
- Este posibilă eliberarea concomitentă a mai multor formulare standard multilingve pentru un singur Certificat, în funcție de solicitarea persoanei interesate (de exemplu în versiuni lingvistice diferite sau în aceeași versiune lingvistică, în mai multe exemplare).
- În formularul standard multilingv pot fi completate maxim 4 domicilii și 4 reședințe.
În cererea de eliberare a unui formular standard multilingv, solicitantul trebuie să precizeze Statul membru al UE în care va folosi Certificatul și Formularul, precum și formatul bilingv în care acesta va fi eliberat.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

