Sărbătoare mare astăzi! Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Dimitrie Basarabov - Ce NU ai voie să faci în această zi
Sfântul Dimitrie Basarabov cunsocut ca Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului este prăznuit de către Biserica Ortodoxă Română, pe 27 octombrie, la o zi după ce creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, Izvorâtorul de Mir.
Cine a fost Sfântul Dimitrie Basarabov
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar de la VelikoTărnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Sfântul Dimitrie Basarabov a fost păstor de vite în satul lui, după care s-a retras la o mănăstire din apropierea satului și a devenit monah. Se spune că, în perioada în care a stat la mănăstire, sfântul a dus o viață plină se smerenie, cu post și rugăciuni, iar Dumnezeu l-a răsplătit cu darul de a face minuni.
Potrivit scrierilor bisericești, înainte de a muri, Sfântul Dimitrie Basarabov s-a așezat între doua pietre, ca într-un sicriu în apropierea unui râu și trupul său a fost luat de ape. Se spune că, într-o zi, o copilă a avut o revelație, în care i s-a arătat Sfântul Dimitrie și i-a zis: „Dacă părinții tai mă vor scoate din apă, eu te voi tămadui”. Copila le-a povestit părinților despre cele întâmplate și aceștia au mers la locul indicat și au găsit trupul sfântului, neputrezit. Ulterior, creștinii au luat moaștele Cuviosului Dimitrie și le-au așezat în biserica din Basarabi.
Tradiții și obiceiuri și superstiții de Sfântul Dimitrie Basarabov
Potrivit tradiției, Sfântul Dimitrie Basarabov are grijă de casele oamenilor, le protejează de furtuni și de alte necazuri. De sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov, oamenii respectă o serie de tradiții și de obiceiuri în funcție de zonele țării.
În dimineața zilei de 27 octombrie, femeile merg la biserică pentru a asculta slujba, după care merg la cimitir, la mormântul celor trecuți în neființă și dau de pomană bucatele sfințite.
De asemenea, femeile aprind lumânări la mormintele celor care trecut la cele veșnice fără lumânare.
În ziua de 27 octombrie, este interzisă munca, iar femeile nu au voie să spele, să facă curățenie sau să coase.
NU ai voie să ceri bani sau să pretinzi lucruri, dacă te-ai oferit să ajuți pe cineva.
NU ai voie să mănânci nimic până nu se termină Sf Liturghie la biserică, altfel vei avea probleme cu stomacul.
Sursă foto: basilica.ro