Medicamentele generice și biosimilare au crescut accesul pacienților la tratament și au optimizat bugetul CNAS cu peste un miliard de euro
Medicamentele generice și biosimilare intrate în România în ultimii opt ani au crescut accesul pacienților la tratament. De asemenea, acestea lucru a optimizat automat și bugetul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate cu milioane de euro. 60% dintre medicamentele decontate până acum au fost pentru cele generice din ariile terapeutice oncologie, cardiologie, diabet și neurologie.
Medicamentele generice și biosimilare intrate în România în perioada 2015 - 2022 au optimizat bugetul Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate cu 1.071 milioane euro, iar specialiștii spun că dacă acest trend va continua, în următorii cinci ani, la buget vor mai intra aproximativ 345 milioane euro.
„Prețurile la medicamentele mici, foarte mici, adică cele de 10-20 de lei au fost indexate cu 7%, 14%, pe de altă parte taxa de clawback pentru generice a fost redusă cu 5 procente, iar ultima măsură, una foarte bună, este aceea de încurajare de prescriere a biosimilarelor”, a declarat Daniel Bran, vicepreședintele APMGR.
În România, prețul unui medicament generic nu poate depăși 65% din cel original, iar cel al unui biosimilar nu poate depăși 80% din tariful celui biologic de referință.
„Măsurile bune trebuie continuate pentru că în continuare prețul mic, taxa clawback, îngreunează accesul, iar dacă vom continua să luăm măsuri în acest sens, pacienții vor putea avea acces la medicamentele generice și biosimilare, medicamente care asigură tratamentul a peste 70% din pacienții din România”, a mai declarat Daniel Bran, vicepreședintele APMGR.
Mai mult, intrarea medicamentelor generice pe piață înseamnă economii de cost considerabile la bugetul sănătății. În ceea ce privește medicamentele biosimilare, ele au în acest moment o pondere foarte scăzută, de doar 10%, ceea ce indică un potențial ridicat de creștere a optimizării bugetare și a accesului pacienților la tratament.
„În România sunt peste 20 de fabrici de medicamente care asigură aproximativ 30% din cutiile vândute în România. Acoperă toate ariile terapeutice, deci se produc în România medicamente pentru tratamentul hipertensiunii, pentru alte boli cardiovasculare, pentru boli ale sistemului nervos, absolut toate ariile terapeutice”, a declarat Simona Cocoș, președintele APMGR.
Medicamentele generice sunt la fel de eficiente ca și cele originale, deoarece între cele două tipuri nu există diferențe din punct de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice. În schimb, cele biologice sunt derivate din biotehnologie, al căror ingredient activ este produs din organisme vii, cum ar fi celulele de plante sau animale, bacterii, virusuri si drojdie.
„România este pe ultimul loc în Europa de Est în ceea ce privește deficitul comercial. Cred că industria farmaceutică poate reprezenta o industrie strategică pentru România”, a mai declarat Simona Cocoș, președintele APMGR.
În total, în acest moment, în România există aproape 2.500 de medicamente generice și peste 100 de medicamente biosimilare.