Camera Deputaților a adoptat proiectul legii privind pensiile speciale
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, cu 174 pentru, 81 impotrivă, 17 abţineri şi doi care nu votează, proiectul de lege privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, după punerea lui în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cu observaţiile Comisiei Europene.
Proiectul de lege a fost dezbătut de Parlament în procedură de urgență și adoptat în comisiile de la Camera Deputaților fără modificări de fond faţă de forma pe care a adoptat-o Senatul săptămâna trecută. Curtea Constituţională a solicitat o serie de modificări ale legii doar în legătură cu pensiile de serviciu ale magistraţilor.
„Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării”, se arată în proiectul de lege.
Potrivit acestuia, cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
„De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţionala şi personalul de specialitate juridică prevazut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării”, mai subliniază proiectul.
Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie.
„În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional”, se mai arată în proiect.
Sursă foto: captură video