JURNAL PORTUAR, 13 octombrie. 62 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 25 de nave fără operațiuni portuare. 19 dintre acestea erau în Portul Constanța, cinci în Portul Midia și una în Portul Mangalia. Cele mai multe au nevoie de reparații. De asemenea, la avizări, vineri, erau 13 nave, toate pentru Portul Constanța.
Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 13 octombrie, 62 de nave erau sub operare. 60 se aflau în Portul Constanța și două în Portul Midia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, fier vechi, containere, cereale, îngrășăminte sau laminate.
În rada Portului Constanța se aflau vineri dimineață 36 nave. Dintre acestea, 30 așteptau pentru operare, iar șase nu aveau operațiuni portuare.
În ceea ce privește traficul fluvial, în Portul Constanța se aflau 51 de remorchere și împingătoare de linie. Vorbim de 26 nave străine și 25 de nave românești.