CONSTANȚA. Încep lucrările de asfaltare la Casa de Cultură: restricții de circulație
.jpeg)
Începând din această dimineață, lucrările de asfaltare s-au mutat din intersecția Trocadero la Casa de Cultură, motiv pentru care până joi, 19.10.2023, ora 12:00, vor fi instituite mai multe tipuri de restricții.
Conducătorii auto care tranzitează intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu străzile I.G. Duca și I.L. Caragiale trebuie să știe că astăzi, sâmbătă și duminică este restricționat traficul pe str. I.G. Duca și str. I.L. Caragiale pe sensul de mers către str. Baba Novac, iar pe celălalt sens se circulă pe câte 2 benzi cu semaforizarea funcțională.
De luni, 16.10.2023, circulația se va desfășura pe sensul de mers către str. Baba Novac și se va restricționa sensul către b-dul Ferdinand. Aceste restricții sunt impuse pentru asfaltarea alveolelor care facilitează accesul la dreapta în intersecție.
De marți, 17.10.2023, pentru a nu îngreuna traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu pe timpul zilei, lucrările se vor desfășura preponderent noaptea. Astfel, începând cu ora 21:00 se restricționează traficul pe b-dul Alexandru Lăpușneanu sensul către Gara CFR și se vor amenaja câte două benzi pe sensul către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: se va interzice accesul la stânga pe sensul de mers către stațiunea Mamaia, obligatoriu la dreapta pentru cei care vin dinspre str. I.L. Caragiale, obligatoriu stânga/dreapta pentru cei care vin dinspre str. I.G. Duca.
Miercuri, 18.10.2023, pe timpul nopții, începând cu ora 21:00 se va circula pe sensul dinspre stațiunea Mamaia către Gara CFR pe câte două benzi și se va restricționa sensul de mers dinspre Gară către stațiunea Mamaia cu următoarele restricții: conducătorii care se deplasează către Gară vor avea accesul interzis la stânga, cei care vin dinspre str. I.L. Caragiale vor vira obligatoriu stânga/dreapta, iar conducătorii care vin dinspre str. I.G. Duca vor vira obligatoriu la dreapta.
„Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Ziua Mondială a Sănătății, marcată pe 7 aprilie. Care este programul la SCJU Constanța

CONSTANȚA. A fost livrat primul microbuz electric

Campania electorală din 2025: ce este permis și ce este interzis
Indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție vor fi plătite înainte de Paște
Spitalul Județean Constanța își extinde serviciile medicale. VEZI despre ce este vorba
Noi reguli de circulație! Două străzi devin cu sens unic
Primăria Constanța a finalizat demersurile pentru avizele necesare noului stadion
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

