JURNAL PORTUAR, 9 octombrie. 71 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 30 de nave fără operațiuni portuare. 23 dintre acestea erau în Portul Constanța, cinci în Portul Midia și două în Portul Mangalia. Cele mai multe au nevoie de reparații. De asemenea, la avizări, luni, erau 88 de nave. Majoriatate – 79, erau pentru Portul Constanța și restul pentru Portul Midia.
Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 9 octombrie 71 de nave erau sub operare. 68 se aflau în Portul Constanța, două în Portul Mangalia și una în Portul Mangalia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, cereale, fier vechi, containere sau combustibil.
În rada Portului Constanța se aflau luni dimineață 42 de nave. 41 așteptau pentru operare, la încărcare sau descărcare, iar una nu avea operațiuni portuare.
În ceea ce privește traficul fluvial, în Portul Constanța se aflau 60 de remorchere și împingătoare de linie. Vorbim de 30 de nave străine și tot atâtea românești. De asemenea, în Portul Midia se afla o navă românească.