JURNAL PORTUAR, 2 octombrie. 71 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
În porturile de la malul mării, se aflau în această dimineață 31 de nave fără operațiuni portuare. 25 dintre acestea erau în Portul Constanța, patru în Portul Midia și două în Portul Mangalia. Cele mai multe au nevoie de reparații. De asemenea, la avizări, luni, erau 14 nave, 12 pentru Portul Constanța și două pentru Portul Midia.
Potrivit buletinului informativ al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime, pe 02 octombrie, 71 de nave erau sub operare. 65 se aflau în Portul Constanța, patru în Portul Midia și una în Portul Mangalia. Acestea aveau de încărcat sau descărcat, în mare parte, fier vechi, containere, cereale, îngrășăminte sau laminate.
În rada Portului Constanța se aflau luni dimineață 54 nave. Dintre acestea, 48 așteptau pentru operare, iar șase nu aveau operațiuni portuare.
În ceea ce privește traficul fluvial, în Portul Constanța se aflau 59 de remorchere și împingătoare de linie. Vorbim de 29 nave străine și 30 de nave românești. De asemenea, în portul Midia se afla o navă românească.