dobroge.tv

Live

Autoritățile locale și județene, prezente la festivitatea de deschidere a noului an universitar de la Universitatea „Ovidius”

02 octombrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Anul universitar 2023-2024 a început oficial la Constanța. La Universitatea „Ovidius”, ceremonia a avut loc în fața Campusului. La eveniment au participat conf. dr. Dan Marcel Iliescu, rectorul universității „Ovidius”, prof. dr. Diana Vancea, președintele Senatului, dar și autorități locale și județene precum Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, Mihai Lupu, președintele CJC și Silviu Iulian Coșa prefectul județului Constanța.

În cadrul festivități de deschidere, studenții, autoritățile locale și județene, dar și profesorii s-au bucurat împreună de emoția începerii unui nou capitol din viața comunității academice de la malul mării.

„Este o mare onoare să vă urez bun venit la deschiderea anului universitar 2023-2024. La sesiunea de admitere din iulie și septembrie avem record de admiși. Pentru prima oară în istorie, universitatea are record de admiși la românii de pretutindeni. Acum mai puțin de trei săptămâni s-a semnat recepția la Centrul simulator medical. Acesta este cel mai modern și performant centru”, a declarat Dan Marcel Iliescu, rectorul universității „Ovidius” din Constanța.

„În calitate de primar al orașului Constanța este o onoare pentru mine să vă adresez un călduros mesaj cu ocazia deschiderii anului universitar la Universitatea Ovidius. Această instituție academică este un pilon important al comunității noastre, iar voi, studenții și cadrele didactice, trebuie să fiți inima și forța motrice a dezvoltării noastre continue. Universitatea Ovidius reprezintă un far al cunoașterii și excelenței în educație, în acest oraș minunat. Încurajez fiecare student să se angajeze cu pasiune în procesul de învățare și să caute să-și atingă cele mai înalte aspirații”, a declarat Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța.

Edilul a subliniat că educația este cheia succesului profesional și a dezvoltării comunității. „Vă sfătuiesc, dragi studenți, să nu încercați să conjugați verbul ‹‹a avea››, înaintea verbului ‹‹a fi››. Profesorii dumneavoastră vă vor ghida cu înțelepciune și experiență pe drumul cunoașterii. Aveți privilegiul aici, la Ovidius, de a învăța de la unii dintre cei mai străluciți oameni de știință și specialiști din diverse domenii”, a mai spus Chițac.

„Dacă vorbim de Ovidius, vorbim de un element esențial de dezvoltare a acestui județ. Resursa umană este cea mai importantă în dezvoltarea unei zone, unui județ, unui oraș, unei zone ale acestei Românii. Universitatea Ovidius a devenit un factor esențial de dezvoltare a județului, pentru că o componentă esențială înseamnă resursă umană. Eu mă bucur personal de resursa umană dată de acest edificiu al dumneavoastră de învățământ. De ce? Pentru că noi, la nivel de autoritate locală, de instituțiile pe care le avem noi în coordonare, avem cadre universitare care, iată conduc o bibliotecă, conduc muzeele de artă, sunt parte a zonei esențiale a istoriei noastre, care se numește Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța. Deci, iată, Universitatea Ovidius este un suport al administrației locale, un suport al dezvoltării acestei zone”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Președintele CJC s-a adresat și studenților, cărora le-a spus că sunt esențiali pentru dezvoltarea orașului și județului. „Toate orașele mari se dezvoltă, atrag investitori, datorită dumneavoastră, studenților”.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233