dobroge.tv

Live

O nouă ediție a programului de Traineeship Rompetrol a ajuns la final

O nouă ediție a programului de Traineeship Rompetrol a ajuns la final
29 septembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

KMG International (Rompetrol) a instruit cu succes o nouă serie de studenți și absolvenți de studii superioare în domeniul tehnic, care au participat în acest an la programul specific cu o tradiție de 22 de ani. Lansat în 2023 sub o nouă identitate – Together We Grow – Rompetrol Traineeship, programul este dedicat celor care doresc să urmeze o carieră în industria energiei.

De la începutul lunii august, cei 100 de trainee au reușit să-și aprofundeze cunoștințele teoretice, deprinse în băncile facultății, dar și să acumuleze competențe practice, necesare pentru startul în carieră.

Și în acest an am văzut multă determinare din partea celor care au luat parte la program, element cu care deja ne-am obișnuit. În fiecare generație descoperim noi competențe, noi tipologii și oameni care ne arată că ne pot deveni colegi. Conceptul din acest an are totul integrat, de la Trainee, la Mentor, de la organizație, la comunitate și ne bucurăm că am putut să ne conectăm eficient cu toți cei implicați în programul de Traineeship”, a declarat Raluca Stamate-Ștefan, Talent Aquisition & Employer Branding Manager – KMG International (Rompetrol).

În cele două luni de activitate onsite, cu sprijinul celor 70 de Mentori implicați, participanții la program au trecut prin toate modulele practice, în puncte-cheie din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și în zonele de activitate ale Rompetrol Well Services sau Rompetrol Energy.

Din cei 100 de Trainee instruiți în acest an, 44 au provenit de la Universitatea „Ovidius” Constanța, 25 de la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, 14 de la Universitatea Maritimă Constanța, 11 de la Universitatea Politehnica București, 5 de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași și unul de la Academia de Studii Economice București.

În urma evaluărilor realizate, o parte dintre Trainee vor primi oferte de angajare în cadrul entităților membre KMG International – Rompetrol, iar ceilalți sunt așteptați să se alăture programului și anul viitor. Companiile care și-au deschis și în acest an porțile pentru instruirea Trainee-ilor sunt Rompetrol Rafinare, Midia Marine Terminal, Rompetrol Quality Control, Rominserv, Rompetrol Well Services și Rompetrol Energy.

Programul de Traineeship a inclus, pentru al patrulea an consectiv, și partea de dezvoltare a competențelor soft. Astfel, participanții au parcurs programul „Leaders Explore”, în cadrul căruia au aprofundat competențe precum Comunicare, Lucru în Echipă, Branding Personal, toate fiind transpuse în conceperea și implementarea unui proiect aplicat în comunitate – Community Challenge.

KMG International (Rompetrol), a sprijinit, prin programele de formare, pregătirea a peste 1.700 de persoane, o parte dintre acestea regăsindu-se și astăzi în rândul angajaților din companiile membre.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233