Unul dintre băieții electrocutați în Murfatlar a fost transportat cu o aeronavă la un spital din București
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a transmis vineri, 29 septembrie, că băiatul aflat în stare gravă după ce s-a electrocutat în Murfaltar a fost transportat la un spital din București.
Minorul a fost preluat de la Spitalul Județean Constanța de o ambulanță SMURD C și dus către Aeroportul Mihail Kogălniceanu, acolo unde a fost preluat de o aeronavă și transportat la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.
Este vorba despre minorul care are arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului și a fost găsit de cadrele medicale în stare de inconștiență.
Reamintim că doi băieți de 14 ani au ajuns la spital în stare gravă la spital seara trecută după ce s-ar fi urcat pe un tren și au fost electrocutați -- detalii aici: JUDEŢUL CONSTANŢA. Doi băieţi de 14 ani au ajuns în stare gravă la spital: s-au electrocutat după ce s-au urcat pe un tren
Sursă foto (cu rol ilustrativ): MApN