CONSTANŢA. Bărbatul care a furat o maşină şi a fost oprit cu focuri de armă, lăsat liber. Va fi cercetat sub control judiciar pentru că nu consumase droguri sau alcool
Bărbatul care a furat o maşină de la o femeie însărcinată şi a fost oprit după ce poliţiştii au tras şase focuri de armă va fi cercetat sub control judiciar. Bărbatul de 32 de ani nu consumase alcool şi nici droguri.
El a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi furt în scop de folosinţă.Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au decis să fie cercetat sub control judiciar, pentru 60 de zile.
Joi, în jurul orei 16.50, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi sustras un autoturism, în comuna Cumpăna, deplasându-se spre municipiul Constanţa.
Autoturismul a fost reperat în trafic de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa, care au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului auto. Acesta nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
În zona Gării, bărbatul ar fi acroşat trei vehicule, o persoană fiind rănită în urma impactului. Pentru interceptarea vehiculului, poliţiştii au tras, în total, şase focuri de avertisment, în plan vertical.