dobroge.tv

Live

Peste 1.500 de polițiști au ieșit din nou stradă din cauza măsurilor fiscale anunțate de Guvern

21 septembrie 2023
Publicitate

Polițiștii au ieșit din nou stradă. Sindicatele și Federațiile afiliate Blocului Național Sindical au protestat astăzi în faţa Ministerului Finanţelor, din cauza măsurilor fiscale anunţate de Guvern. Sindicaliștii au dat cu fumigene. Protest a fost și în fața Ministerului Muncii. Oamenii vor, printre altele, aplicarea, în integralitate, a legii salarizării, actualizarea normei de hrană, precum și a sporului pentru suprasolicitare neuropsihică.

Peste 1.500 de polițiști au protestat joi în fața Ministerului Finanțelor. Bugetarii sunt nemulțumiți de noile măsurile fiscale. Concret, Sindicatele și Federațiile afiliate Blocului Național Sindical nu sunt de acord cu desființarea unor posturi, limitarea voucherelor de vacanţă şi a sporurilor.

  1. „taxe și impozite mai mari;
  2. eliminare vouchere turism pentru anumite categorii;
  3. diminuare indemnizații hrană și chiar eliminare pentru anumite categorii;
  4. diminuare sporuri;
  5. radiere posturi vacante;
  6. desființarea a 70% dintre funcțiile esențiale (cu atribuții de coordonare);
  7. eliminare parțială servicii și direcții (număr mai mare de posturi necesar);
  8. desființare instituții sub 50 posturi, după radierea posturilor vacante!;
  9. disponibilizare 15% personal din instituțiile desființate/comasate/reorganizate după radiere posturi;
  10. legea-cadru 153/2017 neaplicată integral (sporuri la nivel 2017);
  11. norme hrană/echipare și alte drepturi plafonate (apărare și ordine publică);
  12. modificare pensii de serviciu – eliminare pensii militare (care se mențin neindexate / neactualizate);
  13. lege-cadru nouă cu diminuare plafon sporuri de la 30% la 20% și limite de cuantumuri;
  14. amânarea continuată a plății sentințelor pe drepturi salariale;
  15. riscul unor noi tăieri după rectificarea bugetară și după alegerile din 2024”, acestea sunt efectele măsurilor luate de Guvern, susțin membrii Federației PUBLISIND.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a protestat joi în fața Ministerului Muncii. Aceștia au plecat apoi într-un marș către Guvern. Sindicaliștii au următoarele revendicări:

  • aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării;
  • asigurarea protecției juridice a polițistului, prin modificarea legislației, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv și închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancționatorii); măsura în cauză are în vedere faptele de ultraj din ultima vreme, care s-au înmulțit, pe fondul legii permisive și a măsurilor judiciare tot mai blânde dispuse de către unii magistrați.
  • legiferarea unui nou Statut al polițistului (actualul datează din 2002) și adoptarea unui Ghid al carierei în profesie, în concordanță cu realitățile actuale, pentru a asigura predictibilitate în profesie, accederea corectă în funcțiile de execuție și, mai ales, în cele de conducere, stabilitate pe post.

De asemenea, sindicaliștii mai vor ca norma de hrană și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică să fie actualizată, precum și scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din PNRR.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233