Acțiune a polițiștilor constănțeni: 70 de mașini verificate și amenzi de peste 10.000 de lei - tânăr drogat cu cannabis, prins la volan
În perioada 15-16 septembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane și au fost verificate peste 70 de vehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, dintre care 19 la Legea 61/1991 și 3 la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 10.000 de lei.
De asemenea, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.
Astfel, la data de 15 septembrie, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Soveja, fiind sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Sursă foto: IPJ Constanța