CONSTANȚA. Zece locuri de joacă pentru copii vor fi reamenajate
Primăria Constanța continuă investițiile în locurile de joacă, spații atât de dorite și apreciate de cei mici. Nu de mult au fost date în folosință 4 locuri de joacă, iar acum lucrările continuă cu reamenajarea altor 10 spații. Este vorba despre:
- Strada Arcului/ strada Progresului, bl. D1
- Strada Arcului / Strada Liliacului (b-dul Aurel Vlaicu bl. D1)
- Strada Progresului nr. 7
- B-dul I.C. Brătianu bl. PAV 6
- Parc Doraly
- Parc Poarta 6
- Strada Solidarității/strada Prieteniei bl. H1
- B-dul 1 Mai, bl. H18
- Aleea Alexandru Gherghel bl. DE 22/DR 13
- Zona de agrement strada Brizei.
Toate locurile de joacă sunt refăcute de la zero: se montează borduri exterioare, se toarnă pat de nisip, piatră, se montează elemente de joacă noi și variate, iar ultimul pas constă în turnarea unui covor de cauciuc antitraumă. Totodată, fiecare loc de joacă va fi dotat cu bănci de odihnă și coșuri de gunoi.
Până în momentul de față s-a lucrat la infrastructură, etapă care este aproape de finalizare la toate cele 10 spații. La cele mai multe dintre ele a fost compactată piatra și urmează turnarea fundațiilor pentru montarea echipamentelor.
Elementele de joacă sunt realizate la standarde europene şi respectă toate normele de siguranţă şi protecţie pentru ca cei mici să se poată juca în voie.
Sursă foto: Primăria Constanța