Mamaia găzduieşte Campionatul European de Şah pentru Juniori. La eveniment participă peste 900 de sportivi din 46 de ţări: ''Suntem tot mai aproape de momentul în care putem spune că suntem capitala şahului european''
Campionatul European de Şah pentru Juniori, la care şi-au anunţat participarea peste 900 de jucători din 46 de ţări, a început, iar competiţia se va desfăşura până pe 15 septembrie în Mamaia. Pe lângă jucători sunt aşteptate alte aproape 500 de persoane - părinţi, antrenori, conducători de delegaţie, susţinători.
La ceremonia de inaugurare a competiţiei, care se desfăşoară pentru a doua oară la Mamaia, au participat personalităţi marcante din lumea sportului, oficiali ai statului şi ai corpului diplomatic prezent în ţara noastră - cum ar fi Mihai Covaliu, campion mondial şi preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Zurab Azmaiparashvili, preşedintele European Chess Union, Andrei Novac, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, Emre Yurdakul, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, Robert Oargă din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Cristian Gheorghiţă, director executiv al Fundaţiei Superbet şi Daniel Florea, oficial din cadrul FIDE.
“Suntem mândri că FR Şah reuşeşte să organizeze evenimente de asemenea anvergură şi suntem tot mai aproape de momentul în care putem spune că suntem capitala şahului european”, a declarat Vlad Ardeleanu, preşedintele FR Şah.
În perioada 5-8 septembrie, în Mamaia, în cadrul Campionatului European de Şah pentru Juniori, marele maestru Ivan Sokolov, considerat la acest moment cel mai valoros antrenor de şah din lume, va susţine un training pentru antrenorii din Colegiul Central al Antrenorilor Federaţiei Române de Şah.
Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Şah şi European Chess Union şi are ca parteneri strategici Fundaţia Superbet, One United Properties, iar ca parteneri instituţionali Agenţia Naţională pentru Sport şi Primăria Constanţa. Alături de eveniment au venit ca sponsori şi AQUA Carpatica, Alpha Bank
Romania, Aeroportul Henri Coandă şi Autonom, acesta din urmă ca partener de mobilitate.
“Cu fiecare an care trece, Fundaţia Superbet construieşte o baza solidă pentru sustinerea şahului, la fiecare nivel - de la Grand Chess Tour, unul din cele mai puternice turnee de sah din lume, până la sponsorizarea tinerilor campioni si promovarea şahului alaturi de FR Şah. Ne dorim ca marii maestri romani, cat si aceşti campioni internaţionali care vin şi joacă în România, sa devină modele pentru copiii şi adolescenţii noştri", a declarat Augusta Dragic, preşedinta Fundaţiei Superbet.
Fete şi băieţi de la grupele de vârsta 8-10-12-14-16 şi 18 ani vor participa separat la această competiţie. Concursul este de un nivel valoric foarte ridicat şi este una dintre cele mai mari competiţii sportive găzduite de ţara noastră în acest an, după cum ţin să sublinieze şi reprezentaţii FR Şah. Pe parcursul a 9 runde se vor întrece sute de juniori de mare perspectivă de pe continent. Dintre aceştia, 13 tineri şahişti deţin titlul de Maestru Internaţional, 61 au titlul de Maestru FIDE, iar 21 de jucătoare au titlul de Maestră FIDE. România va fi reprezentată de nu mai puţin de 169 de şahişti şi şahiste.
În fiecare zi, prin intermediul seturilor de joc electronice, se vor transmite live 100 de partide pe principalele portaluri internaţionale de şah, aşadar iubitorii „sportului minţii” de pe tot globul vor putea urmări în direct partidele tinerilor şahişti.