Razie de amploare în Constanţa. Zeci de şoferi au fost verificaţi de poliţiştii rutieri - au fost prinşi din nou şoferi beţi sau drogaţi
În noaptea de 2 spre 3 septembrie, a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.
Astfel, au fost testați, cu aparatul etilotest, 103 de conducători auto și, cu aparatul drugtest, 16 conducători auto.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 18.000 de lei.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 8 permise de conducere, respectiv 7 pentru conducere sub influența alcoolului și 1 pentru depășire neregulamentară.
De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Exemple:
La data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 34 de ani, care a condus un autoturism, pe aleea Pelicanului, fiind sub influența substanțelor psihoactive. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe aleea Pelicanului, fiind sub influența substanțelor psihoactive și a băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la metamfetamină, și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.