dobroge.tv

Live

Constănţenii au primit mesaje RO-ALERT după creşterea cazurilor de coronavirus! Două unităţi de învăţământ trec la scenariul roşu

Constănţenii au primit mesaje RO-ALERT după creşterea cazurilor de coronavirus! Două unităţi de învăţământ trec la scenariul roşu
20 octombrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Continuă să crească numărul de cazuri de coronavirus la nivelul judeţului Constanţa ceea ce determină autorităţile să ia măsuri pentru limitarea răspândirii virusului. Astfel, astăzi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” Constanţa a transmis mesaje de avertizare de tip RO-ALERT ca urmare a faptului că incidenţa cazurilor este de peste 1.5/1.000 locuitori.

Tot astăzi, prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii nr. 44 a CJSU Constanța. Aceasta prevede, printre altele, constatarea încadrării localității Eforie în rata de incidență cuprinsă între 1.5/1.000 locuitori și 3/1.000 locuitori și modificarea scenariilor de funcționare în 8 unități de învățământ din județul Constanța.

Astfel, în urma depășirii ratei incidenției cumulate a cazurilor COVID-19, în ultimele 14 zile, de 1.5/1.000 de locuitori, s-a aprobat ca Primăria Orașului Eforie să întreprindă demersuri pentru respectarea pe teritoriul localității a măsurilor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2, conform hotărârii nr. 41 a CJSU Constanța, Art.4.1 și Art.4.3. Măsurile prevăzute în anexele hotărârii (purtarea măștii în spații aglomerate, restaurante și cafenele cu activitate redusă la 30% din capacitate șamd.) sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând a fi reevaluate.

Tot în ultima ședință a CJSU a fost votat, în unanimitate, ca populația din localitățile unde incidența cazurilor este de peste 1.5/1.000 locuitori să fie avertizate cu privire la acest aspect, de către ISU „Dobrogea” Constanța, în sistem RO-ALERT.

În ceea ce privește modificarea de scenarii în sistemul de învățământ, 2 unități de învățământ vor trece din scenariul 2, în scenariul 3: Grădinița cu Program Prelungit „ Piticot” Constanța, până pe 3 noiembrie, în urma confirmării a trei angajați și Colegiul Comercial „Carol I” Constanța (pentru o clasă a XII-a), până pe 4 noiembrie, în urma confirmării unui elev.

De asemenea, 6 unități de învățământ trec din scenariul 3, în scenariul 2. Cinci dintre acestea, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3: Școala Gimnazială nr. 11 „Dr. Constantin Angelescu” Constanța (o clasă a IV-a și o clasă a VIII-a), Școala Gimnazială nr. 23 „Constantin Brâncoveanu” Constanța (o clasă a II-a și o clasă a VIII-a), Școala Gimnazială „Petre Ispirescu” Constanța (o clasă I), Școala Gimnazială Spectrum Constanța (o clasă a V-a) și Școala Postliceală „Hipocrate” Constanța.

Școala Gimnazială „Adrian Ghencea” Săcele trece din scenariul 3, în scenariul 2, ca urmare a scăderii ratei incidenței cumulate sub pragul de 3/1.000 locuitori în localitatea Săcele.

Sursă foto: hotnews.ro

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233