Actorii Teatrului de Stat Constanța rămân din nou fără sală, timp de trei luni. Sala Studio va fi renovată după ce instituția a primit o sponsorizare
Actorii Teatrului de Stat Constanța vor rămâne iar fără un spațiu în care să poată să își desfășura activitatea în condiții relativ normale. Timp de trei luni Sala Studio, care este singurul spațiu disponibil în momentul de față, va intra într-un proces de renovare după ce instituția a primit o sponsorizare din mediul privat. De altfel, și aceasta a fost amenajată în urmă cu aproape doi ani ca soluție de avarie după ce clădirea teatrului a intrat într-un proces de reabilitare. Din păcate, la această oră, nimeni nu știe când vor fi finalizate lucrările și nici unde se vor „juca” actorii Teatrului de Stat Constanța până la finalul acestui an.
Noua stagiune a Teatrului de Stat Constanța este gata să debuteze, însă doar pentru o scurtă durată de timp. Și asta pentru că singura Sală în care actorii constănțeni își desfășoară activitatea în momentul de față va intra într-un proces de reamenajare și modernizare grație unei sponsorizări obținute din mediul privat.
„Această sală care este un spațiu închiriat, care după cum bine știți era un spațiu de birouri pe care noi l-am transformat prin forțe proprii într-o sală de teatru. Noi vrem să-i dăm o cu totul altă înfățișare, în sensul că vrem să-i schimbăm foaierul, să arate mult mai bine, vrem să schimbăm arhitectura cabinelor și a zonei de actori, care în acest moment nu au acces la toaletă, ei folosesc toaletele publicului pentru că nu există instalații sanitare în zona de cabine, vrem să schimbăm instalația de climatizare pentru a putea fi un grad de confort cât mai bun, să fie vara răcoare și vara cald, vrem să creăm o ușă în partea spre Siretului ca să putem avea acces cu elementele de decor ca să nu ne mai chinuim pe ușile alea mici din față, că în acest moment, tot decorul se introduce tot pe ușile pe unde intră și publicul. Și atunci vor fi niște lucrări pe care le vom facă în octombrie, noiembrie și decembrie. Suntem cumva limitați de această perioadă pentru că este un buget care vine dintr-o sponsorizare, e un buget important”, a declarat Erwin Șimșensohn, director general Teatrul de Stat Constanța.
Chiar dacă vestea este una cât se poate de bună atât pentru actorii și personalul Teatrului de Stat Constanța, cât și a publicului de la malul mării negre, ea readuce în discuție o problemă mai veche, cu care instituția s-a confruntat și în urmă cu aproape doi ani, când a trebuit să își găsească un alt spațiu în care să își desfășoare activitatea. La momentul respectiv, cele mai multe solicitări adresate inclusiv colegilor de breaslă s-au lovit de refuzuri.
„Mi-era frică de întrebarea asta pentru că nu am un răspuns, deloc. O să refac apelul pe care l-am mai făcut, o să revenim cu un apel către Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski, dar nu anticipez vreun alt răspuns decât cel pe car el-am primit de doi ani încoace, o să fac un apel poate către Teatrul de Copii și Tineret Căluțul de Mare și poate acolo probabilitatea e mai mare decât la Oleg Danovski să fie un răspuns mai bun. Nu vrem să luăm sala nimănui, dar să putem din când în când, o dată la două săptămâni să jucăm o reprezentație. Poate reușim să vedem cu închirierea la Casa de Cultură, să găsim o soluție să jucăm. Într-adevăr și pentru noi este o problemă asta. Nu am răspuns, dar nu aș vrea să ratez renovarea acestei săli. Din nou, vorbim de o sumă importantă care a venit ca sponsorizare și practic ar însemna să pierdem această șansă. Nu sunt bani publici, sunt bani din zona privată, care sunt puși la dispoziția Teatrului și, de fapt, a constănțenilor, pentru că ei sunt cei care vor beneficia de această sală în cele din urmă”, a mai declarat Erwin Șimșensohn, director general Teatrul de Stat Constanța.
La mijlocul lunii octombrie a anului 2021, sala de spectacole a Teatrului de Stat Constanța a intrat într-un amplu proces de reabilitare, care ar fi trebuit să dureze aproximativ un an și jumătate. În curând, lucrările vor intra în al doilea an și nimeni nu știe exact care este stadiul lor și nici când urmează să se finalizeze.