Constanţa, sub cod galben şi portocaliu de caniculă. Temperaturile maxime vor urca până la 39 de grade - HARTA JUDEŢELOR AFECTATE

Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi un cod portocaliu şi unul galben de caniculă. Astfel, potrivit meteorologilor, astăzi, valul de căldură va persista în nord-vestul, sudul, estul și local în centrul țării. În nordul Crișanei, în vestul Maramureșului, Transilvaniei și al Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei și local în Dobrogea, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 21 de grade.
Alte judeţe se află sub cod portocaliu de caniculă. În sudul și estul Munteniei, cea mai mare parte a Moldovei și partea continentală a județului Constanța se vor înregistra temperaturi maxime de 37...39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 22 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Meteorologii anunţă temperaturi peste cele normale până spre sfârşitul lunii septembrie în cea mai mare parte a ţării. Conform prognozei pentru următoarele patru săptămâni, în cea de a doua jumătate a lui septembrie, în regiunile estice şi sud-estice se vor înregistra temperaturi mai ridicate.
Săptămâna 28.08.2023 – 04.09.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile nord-vestice şi local în cele vestice, centrale, sudice şi estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 04.09.2023 – 11.09.2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 11.09.2023 – 18.09.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui specific pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Fevronia Ciortan, meșter popular, susține demonstrații de încondeiere la Constanța

Vrei să înveți în America? Aplică pentru bursa FLEX 2026-2027

Razii de amploare ale polițiștilor, în weekend! Ce au descoperit
Reguli esențiale pentru eliberarea cărții de identitate: tot ce trebuie să știți
L-ați văzut? Poliția solicită ajutorul cetățenilor
Un bărbat a fost reținut pentru furt calificat
Termoficare Constanța anunță oprirea furnizării căldurii în municipiu începând cu 1 aprilie 2025
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

