dobroge.tv

Live

Recomandări pentru tranzitarea frontierei în perioada mini vacanţei de Sfânta Maria

Recomandări pentru tranzitarea frontierei în perioada mini vacanţei de Sfânta Maria
11 august 2023
Redactia DTV
Publicitate

Ne aflăm în plin sezon estival şi urmează minivacanța de Sfânta Maria, prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării. Având la bază experienţa săptămânilor trecute, când media valorilor de trafic în timpul unei zile de weekend a depăşit 500.000 de persoane la nivel național, ne așteptăm și de această dată la o creștere semnificativă a traficului în punctele de frontieră, în special la graniţa cu Ungaria și Bulgaria.

În acest context, Poliţia de Frontieră Română continuă să aplice măsurile aflate în competența instituției, dispuse încă de la începutul sezonului estival pentru asigurarea unui control operativ.

La nivelul tuturor structurilor teritoriale ale PFR s-au suplimentat arterele de control, în funcţie de configuraţia fiecărui punct şi de dinamica valorilor de trafic, s-a suplimentat personalul planificat la controlul documentelor, precum și echipamentele de control folosite, fiind utilizate inclusiv staţii mobile, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.

Astfel, zilnic, aproximativ 3.900 poliţişti de frontieră desfăşoară, în această perioadă, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

Tot pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu operativitate, echipe mobile din cadrul structurii centrale se vor deplasa în principalele puncte de trecere ale frontierei pentru a acorda sprijin colegilor aflaţi în teren.

Precizăm că punctele de prim ajutor instalate în PTF Nădlac II şi PTF Giurgiu de către autorităţile locale, la solicitarea Poliţiei de Frontieră, rămân operaţionale pe perioada weekend-urilor. Voluntari şi paramedici sunt pregătiţi să acorde ajutor de specialitate în cele două puncte, în caz de nevoie.

Menţionăm că la frontierele interne, formalităţile specifice se efectuează în comun cu autorităţile de frontieră ungare, respectiv bulgare, sens în care, în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost contactate autoritățile statelor vecine în vederea stabilirii unor măsuri comune de fluidizare a traficului, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate şi totodată cu respectarea metodologiei de lucru.

În acelaşi timp, au fost dispuse și măsurile necesare pentru supravegherea sporită a frontierei de stat, în punctele de trecere şi în zona de competenţă.

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la granița cu Ungaria şi Bulgaria, iar cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, respectiv în Giurgiu şi Vama Veche, recomandăm călătorilor, utilizarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional de la graniţa de vest şi sud.

Astfel, la frontiera româno-ungarăsunt operaţionale 12 puncte de trecere, după cum urmează:

  • pe raza jud. Timiş:T.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:T.F. Nădlac - Nagylak

P.T.F. Nădlac II - Csanadpalota

P.T.F. Turnu - Batonnya

P.T.F. Vărşand - Gyula

  • pe raza jud. Bihor:T.F. Salonta - Mehkerek

P.T.F. Borş – Artand

P.T.F. Bors II- Nagykereki

P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany

P.T.F. Săcuieni - Letavertes

  • pe raza jud. Satu Mare:T.F. Urziceni - Vallaj

P.T.F. Petea – Csengersima

La frontiera româno-bulgarăsunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier:

  • pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu – Ruse
  • pe raza jud. Dolj: P.T.F. Calafat – Vidin

P.T.F. Bechet (Bac)

  • pe raza jud. Teleorman: P.T.F. Turnu Măgurele - Nicopol (Bac)

P.T.F. Zimnicea - Svistov (Bac)

  • pe raza jud. Călăraşi: P.T.F. Călăraşi/Chiciu (Bac)
  • pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche

P.T.F. Ostrov - Silistra

P.T.F. Negru Vodă - Kardam

Tot pe raza judeţului Constanţa, sunt deschise traficului P.T.F. Lipnița – Kainardja şi P.T.F. Dobromir - Krushari, pentru autovehicule până la limita unei greutăți totale de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.

Pentru a contribui la scurtarea timpului de control şi implicit la fluidizarea traficului, avem o serie de recomandări utile pentru participanţii la traficul transfrontalier:

  • verificarea valabilităţii documentului de călătorie cu care se intenţionează tranzitarea frontierei; deţinerea documentelor necesare pentru călătoria minorilor, cu recomandarea ca părinţii, înainte de plecare, să consulte condiţiile de călătorie în străinătate pentru minorii cetăţeni români, informații disponibile pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române,astfel încât să fie evitate situaţiile neplăcute în care acestora nu li se permite ieşirea din ţară;
  • conducătorii mijloacelor de transport să se asigure că au documentele necesare pentru autovehicul: permisul de conducere valabil și corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus, certificatul de înmatriculare și dovada inspecției tehnice periodice;
  • pentru bunurile deţinute (altele decât cele de uz personal), să se păstreze documentele de provenienţă şi să se respecte prevederile legislaţiei vamale din România;
  • documentarea, în prealabil, la reprezentanţele diplomatice din România ale statelor în care se călătoreşte, cu privire la condiţiile particulare de intrare şi şedere;
  • având în vedere creşterea considerabilă a traficului în perioada estivala inclusiv pe aeroporturile internaţionale, recomandăm pasagerilor sa se prezinte la aeroport în intervalul de timp indicat de companiile de zbor şi de administraţia aeroporturilor
  • și nu în ultimul rând, recomandăm consultarea aplicaţiei Trafic On-line, de pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o estimare a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră va acționa în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233