Șoferii de taxi din Constanța, verificați de oamenii legii: amenzi de peste 33.000 de lei
„Vă rugăm să manifestați atenție sporită atunci când mergeți cu taxiul!”, transmite municipalitatea. În ciuda faptului că riscă amenzi usturătoare, există și taximetriști care sunt dispuși să încalce normele legale în vigoare.
De la inceputul sezonului estival și până în prezent, polițiștii locali au aplicat 55 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Valoarea acestora a fost 33.150 lei.
Cele mai multe abateri au vizat: executarea activității de transport în regim de taxi fără a avea aparatul de taxat și lampa taxi în funcțiune, refuzul efectuării de curse, ținută necorespunzătoare a conducătorului auto, lipsa certificatului de atestare a pregătirii profesionale sau lipsa afișării la loc vizibil a ecusonului conducătorului auto.
„Pentru a evita orice incident, vă rugăm să alegeți doar mașinile inscripționate corespunzător, să verificați prețurile afișate pe portiere iar dacă conducatorul autovehiculului nu pornește aparatul de taxat din propria inițiativă, să îi cereți acest lucru.
Orice problemă întâmpinată poate fi semnalată la dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală, la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: arhivă